Principală  —  IMPORTANTE   —   Câte accidente rutiere s-au produs…

Câte accidente rutiere s-au produs în R. Moldova, în opt luni ale anului curent. În ultimii trei ani, numărul accidentelor a crescut cu 1,3%

Sursa foto: Cristina Vicol

Pe parcursul a opt luni ale anului 2023, în R. Moldova au avut loc 1279 de accidente rutiere în care și-au pierdut viața 122 de persoane, iar peste 1500 s-au ales cu traumatisme. Datele au fost prezentate vineri, 8 septembrie, de șeful Inspectoratului General al Poliției (IGP), Viorel Cernăuțeanu, în cadrul unor audieri publice pe subiectul asigurării securității rutiere în țara noastră, în perioada 2020-2023.

În ultimii trei ani, conform unei note informative a Parlamentului, numărul accidentelor a crescut cu 1,3%. De cele mai multe ori, accidentele rutiere sunt cauzate de viteza excesivă, neacordarea priorității pietonilor și altor vehicule, precum și condusul în stare de ebrietate.

De la începutul anului, au fost înregistrate 153 de accidente cu implicarea angajaților poliției, iar 63 de angajați erau în afara orelor de serviciu.

„Datele statistice mai arată că, pe parcursul a opt luni ale acestui an, 207 accidente s-au produs din cauza conducătorilor auto aflați în stare de ebrietate, cifra fiind mai mică cu șapte procente comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut.

Totodată, până la începutul lunii august, oamenii legii au intervenit în 4267 de situații în care șoferii erau sub influența băuturilor alcoolice. În context, Inspectoratul Național de Probațiune a prezentat informații despre programul „Drink&Drive”, care presupune un șir de acțiuni de redobândire a permisului de conducere, în cazul în care acesta a fost retras din cauza că șoferii au fost depistați în stare de ebrietate. Până în prezent, 1407 persoane au participat la acest program”, se spune în comunicat.

Audierile au fost organizate de Comisia securitate națională, apărare și ordine publică, în comun cu Comisia juridică, numiri și imunități. La ședință au participat reprezentanți ai autorităților naționale din domeniu: Ministerul Afacerilor Interne, inclusiv subdiviziunile responsabile, Inspectoratul Național de Probațiune, Procuratura Generală, Centrul Național Anticorupție, Agenția Servicii Publice, Congresul Autorităților Locale din Moldova.

La ultima ședință plenară a legislativului, președintele Parlamentului, Igor Grosu, a solicitat înăsprirea sancțiunilor pentru încălcarea regulilor de circulație, în contextul în care, în ultima perioadă, s-au înregistrat mai multe accidente grave.