Principală  —  Ştiri  —  Social   —   „Când credeam că nu mai…

„Când credeam că nu mai pot, a apărut o luminiță care mi-a zis: mai poți un pic”. Alexandrina are nevoie de ajutor pentru a câștiga lupta împotriva cancerului

Alexandrina Iacub, de 27 de ani, din Onițcani, Criuleni, luptă cu cancerul. Tânăra se află în Turcia la tratament unde urmează să i se facă un transplant de celule stem, donator fiind chiar  mama ei. Pentru Alexandrina este importantă orice sumă de bani donată, necesară pentru a acoperi costul transplantului, dar și a perioadei de recuperare. 

„Ți s-a întâmplat vreodată să ți se spună un adevăr, iar toată ființa ta să refuze să îl creadă?

Eu mă numesc Alexandrina, am 27 de ani și de mai bine de 2 ani viața mea a luat o cu totul altă întorsătură.

Totul a început banal și simplu, cum se întâmplă la toți cei care sunt diagnosticați, pentru că nimeni nu așteaptă și nu își dorește să primească astfel de noutăți. Vă redau povestea mea din două simple motive: în primul rând, să vă motivez cel puțin o dată pe an să mergeți la medic și să faceți investigații astfel încât să nu lecuiți, dar să anticipați, și al doilea motiv este ca să vă încurajez să contribuiți la o faptă nobilă.

Până nu demult ducem o viață obişnuită, muncă, casă, probleme pe care îmi păreau foarte grele, însă acum înțeleg că mă greşeam amarnic. Primele clipe de şoc au fost când rezultatele unui control de rutină au dat diagnoza boală hodgkin scleroza nodulara. În acel moment, nimeni din anturajul meu nu a crezut și am insistat pentru analize repetate care cu părere de rău au confirmat acest lucru.

Recunosc, pe moment, din femeia puternică care mă consideram m-am transformat într-o ființă neajutorată, atât fizic cât și moral, totuși mi-am promis și am continuat, în paralel când luptam, să duc o viață normală, să merg la muncă, să petrec timp cu familia, să socializez, să visez și să cred în vise, totul până în momentul în care am văzut că – nu mai pot.

Acum, sunt internată în spitalul Institutul Oncologic, când credeam că nu mai pot, a apărut o luminiță care mi-a zis: mai poți un pic. Într-adevăr, medicii îmi zic că am mari șanse de a mă face bine, dar nu în Moldova, cu părere de rău medicina locală nu îmi poate oferi tratamentul necesar, iar ca să merg în Turcia, acolo am transmis analizele, am nevoie de ajutorul și suportul dumneavoastră.

Medicii din Turcia sunt gata să înceapă lecuirea mea și pentru aceasta am nevoie de 87.000 mii euro, această sumă va acoperi cazarea și medicamentele, tratamentul va dura 45 zile, iar după aceasta, peste 3 luni va fi nevoie de monitorizare care poate fi făcută și acasă.

Apelez și mizez mult pe încrederea voastră în mine și vă rog să mă ajutați și susțineți în deschiderea fondului pentru a colecta suma de 87000 de mii de euro. Știu că suntem oameni cu suflet mare și doar împreună, mână de la mână, suflet de la suflet, mă puteți ajuta să revin la Alexandrina de odinioară, gata să ajute pe oricine, cu vise și aspirații. Dăruiește raze de speranțe, dăruiește-mi viața”, a scris anterior Alexandrina.

Cei care vor și pot să o ajute pe Alexandrina sunt îndemnați să doneze pentru ca tânăra să se întoarcă acasă sănătoasă alături de familia ei. 

📎
https://www.mcharity.org/donate/daruieste-viata-alexandrinei

📲SMS cu conținutul 096 la 9005 ( abonații Unite ): 45 lei

☎️(0)900 09005 pentru apel voce din rețelele fixe, mobile Moldtelecom: 45 lei

📎P͟a͟y͟p͟a͟l͟

office@mcharity.org – notați pentru Iacub Alexandrina

📎 R͟e͟v͟o͟l͟u͟t͟

IBAN: LT43 3250 0579 3096 9989

SWIFT: REVOLT21

Notați în comentariu – pentru Iacub Alexandrina 

📎

MDL

Beneficiar: Fundația MCharity

Codul băncii: AGRNMD2X

IBAN: MD22AG000000022514454458

Cod Fiscal: 1021620005849

DESTINAȚIA PLĂȚII: pentru Iacub Alexandrina

USD

Beneficiar: Fundația MCharity

Codul băncii: AGRNMD2X

IBAN: MD54AG000000022514454464

Cod Fiscal: 1021620005849

DESTINAȚIA PLĂȚII: pentru Iacub Alexandrina

EUR

Beneficiar: Fundația MCharity

Codul băncii: AGRNMD2X

IBAN: MD81AG000000022514454463

Cod Fiscal: 1021620005849

DESTINAȚIA PLĂȚII: pentru Iacub Alexandrina