Principală  —  Ştiri  —  Social   —   Bilanțul persoanelor infectate cu coronavirusul…

Bilanțul persoanelor infectate cu coronavirusul de tip nou a depășit cifra de 3400 de prsoane

Astăzi, 26 aprilie curent, au fost înregistrate 104 cazuri noi de infecție cu noul Coronavirus, după procesarea a 594 probe investigate. Un caz este de import și 103 cu transmitere locală, anunță Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale (MSMPS).

Bilanțul persoanelor infectate cu noul coronavirus a ajuns la 3408 de cazuri.

Totodată, alte 5 cazuri de infecție cu virusul COVID-19 au fost confirmate astăzi în regiunea transnistreană.

Din numărul total de cazuri din această zi, 24 sunt lucrători medicali: asistenți medicali – 12, personal auxiliar – 10, farmacist -1, medic – 1.

Încă două decese cauzate de infecţia COVID-19 au fost înregistrate pe parcursul zilei de astăzi:

Deces 95: Femeie în vârstă de 78 de ani, din r. Orhei, internată la 03.04.2020 SR Orhei. Comorbidități: Cardiopatie mixtă, AVC tranzitoriu.

Deces 96: Bărbat în vârstă de 70 de ani, din or. Comrat, internat la SR Comrat la data de 19.04.2020. Comorbidități: insuficiență cardiacă.

De la 27 aprilie autoritățile au decis relaxarea măsurilor de carantină prin deschiderea magazinelor mici și permiterea plimbărilor în aer liber cu respectarea distanței sociale și a grupurilor mai mici de trei persoane.