BAC 2019: După contestații, numărul elevilor cu media 10 a crescut de 11 la 18
După anunțarea rezultatelor preliminare au fost depuse circa zece mii de contestații din numărul total de peste 63 de mii de lucrări scrise și verificate. Numărul contestațiilor depuse este mai mic comparativ cu anii precedenți. Astfel, numărul elevilor care au obținut media zece la examenul de bacalaureat din acest an s-a mărit de la 11 la 18.
Cele mai multe contestații au fost depuse la limba și literatura română – 2540, aceasta fiind disciplina cu cel mai mare număr de candidați admiși. La istoria românilor și universală au fost depuse 1325 de contestații, la limba engleză – 1909, la geografie – 1146, iar la matematică – 1045.
În rezultatul examinării contestațiilor, au fost majorate 2272 de note, ceea ce constituie 23,16% din numărul notelor contestate și 3,58% din numărul total de note acordate în sesiunea de bază a examenului de Bacalaureat.
Astfel, în rezultatul examinării contestațiilor, rata de promovare pentru absolvenții din licee a crescut cu 0,81 puncte procentuale și constituie 88,22%, rata de promovare pentru absolvenții din colegii și centre de excelență a crescut cu 1,11 puncte procentuale și constituie 49%, iar rata de promovare pentru restanțierii din sesiunile anterioare a crescut cu 0,49 puncte procentuale și constituie 18,97%.

Dintre cei 11803 absolvenți, 9336 sunt candidați din licee, 1809 sunt din colegii și centre de excelență, iar restul absolvenților sunt din celelalte categorii de candidați admiși.
În comparație cu datele de anul trecut, de la aceeași etapă a sesiunii, rata de promovare pentru candidații din licee a crescut cu cca trei puncte procentuale, iar rata totală a examenului de Bacalaureat a crescut cu cca cinci puncte procentuale.
Este în creștere și media obținută de absolvenți, iar pentru candidații din licee media mediilor la examenul de Bacalaureat este 7,14, față de 7,00 în 2018. Menționăm că o medie mai mare sau egală cu 7,00 au obținut 57% dintre candidații din licee, față de 52,5% în 2018.

Numărul absolvenților cu nota medie mai mare sau egală cu 7,00 este 6021, în comparație cu 5308 în 2018, 2526 de candidați au nota medie mai mare sau egală cu 8,00, în comparație cu 2045 în 2018, 595 de candidați au nota medie mai mare sau egală cu 9,00, în comparație cu 436 în 2018, iar 18 candidați au nota medie 10,00, în comparație cu 6 în 2018.
În perioada 15-22 iulie 2019 va fi organizată sesiunea suplimentară a examenului de Bacalaureat. Rezultatele preliminare după desfășurarea sesiunii suplimentare vor fi anunțate în centrele de Bacalaureat la data de 24 iulie, iar rezultatele finale – după examinarea contestațiilor, vor fi anunțate la data de 30 iulie 2019.