Principală  —  IMPORTANTE   —   Autoritățile de la Chișinău condamnă…

Autoritățile de la Chișinău condamnă decizia Tiraspolului de a sancționa penal cetățenii din stânga Nistrului care se vor adresa la instituțiile străine cu privire la violarea drepturilor omului

Biroul politici de reintegrare condamnă decizia așa-ziselor autorități de la Tiraspol decizia de a pedepsi penal, cu privațiune de libertate de până la 10 ani, persoanele care vor denunța sau vor depune plângeri la autoritățile naționale competente sau în instanțele internaționale de profil și în care vor fi vizate cazurile de abuz sau de încălcare a drepturilor omului, săvârșite de către reprezentanții structurilor din regiunea transnistreană.

„Această inițiativă este inadmisibilă și una foarte periculoasă, reprezintă un atentat la valorile democratice și la standardele universal garantate privind asigurarea respectării drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, va agrava și mai mult situația foarte precară a drepturilor omului din raioanele de est ale țării”, menționează Biroul politici de reintegrare.

Autoritățile de la Chișinău susține că inițiativa de la Tiraspol reflectă intenția vădită de a reduce la tăcere activitatea promotorilor drepturilor omului/ cetățenilor, precum și de a îngrădi drepturile lor inalienabile: la libera exprimare, apărare, petiționare și multe altele, ceea ce este absolut inacceptabil.

În legătură cu aceasta, prin canalul de comunicare cu actorii formatului de negocieri ,,5+2” a fost transmisă o nouă adresare, cu exprimarea poziției alarmante și dezaprobatoare din partea Chișinăului și atenționarea de a fi întreprinse măsuri adiționale și prompte în vederea anulării inițiativei date și renunțării la măsurile de punere în aplicare a acesteia, în caz contrar aceasta va conduce la consecințe nedorite și la măsuri de responsabilizare a subiecților culpabili.

Un apel de urgență a fost transmis către Misiunea OSCE în Moldova, misiunile diplomatice și organizațiile internaționale acreditate în Republica Moldova cu recomandarea de a face uz de toate pârghiile de intervenție disponibile în vederea stopării abordării ilegale și abuzive promovate de către Tiraspol, care încalcă grav tratatele și angajamentele internaționale în domeniul drepturilor omului.

Așa-numitul „Soviet Suprem” al regiunii transnistrene, a votat, la data de 25 mai 2022, în a doua lectură, modificări la codul penal local. Detalii aici

În context, Promo-LEX a solicitat Guvernului R. Moldova să monitorizeze situației drepturilor omului și încurajarea victimelor violărilor drepturilor omului din regiune să comunice faptele ilegale.