Principală  —  IMPORTANTE   —   Atac terorist la Viena. 3…

Atac terorist la Viena. 3 persoane au murit, iar 15 au fost rănite. Un atacator ucis era simpatizant al Statului Islamic

Poliţia din Viena a confirmat că trei civili şi un atacator au murit în atacurile de luni seara din centrul Vienei. Un atacator, simpatizant al Statului Islamic, a fost ucis de forțele de ordine. Acesta era „armat şi avea o centură explozivă”, centură care până la urmă s-a dovedit a fi falsă.

Marți dimineață poliţia anunţa trei morţi şi 15 răniţi.

Atacul terorist s-a produs în locaţii diferite, iar autorităţile au fost întrebate dacă este posibil să existe un singur atacator.

„Este dificil de spus cu certitudine dacă a fost unul sau mai mulţi atacatori. Mulţi martori sunt răniţi sunt traumatizaţi. Trebuie să analizăm datele, vă cerem să înţelegeţi că va dura ceva timp. În acest stadiu nu există un răspuns clar”, a spus Ministrul de interne Karl Nehammer.

Acesta a cerut oamenilor să rămână marți acasă.

Poliţia din Viena a confirmat printr-un comunicat pe Twitter faptul că s-au tras mai multe focuri de armă din şase locaţii diferite, începând cu ora 20:00. Mai mulţi suspecţi înarmaţi s-ar afla în spatele atacurilor.