Ambasada României a făcut publică lista materialelor medicale în valoare de 3,5 milioane de euro, oferite Republicii Moldova
În contextul combaterii pandemiei cu COVID-19, România a oferit Republicii Moldova asistență umanitară în valoare de 3,5 milioane de euro sub formă de medicamente și echipamente de protecție. Materialele medicale au fost transportate cu 20 autocamioane și sunt destinate instituțiilor spitalicești de pe întreg teritoriul Republicii Moldova.
Într-un comunicat de presă, Ambasada României în R. Moldova precizează că ajutorul oferit de România conține următoarele materialele și echipamente medicale:
- HYDROXYCHLOROQUINE SULPHATE TABLETS, USP 200 mg Cutie cu 1 flac. x 100 compr. film. – 1.200 cutii
- LOPINAVIR AND RITONAVIR TABLETS USP 200 mg/50mg Cutie cu 1 flac. x 120 compr. film – 1.600 cutii
- MANUSI EXAMINARE NON STERILE LATEX – 200.000 perechi
- MASCA FFP2 – 500.000 buc.
- COMBINEZOANE – 25.000 buc.
- OCHELARI PROTECŢIE – 5.000 buc.
- VIZIERE – 5.000 buc.
- ALCOOL SANITAR 500 ML – 78.900 recipiente
- HUWASAN TR 50 peroxid de hidrogen 49.6% 25 KG – 1.000 recipiente
- IZOLETE cu presiune negativă pentru transportul cu targa – 10 buc.
La ceremoniile oficiale de prezentare a acestui ajutor umanitar au participat din partea României ministrul afacerilor interne Marcel Vela, ministrul sănătății Nelu Tătaru, senatorul Viorel Badea, secretarul de stat DRRM Ana Guțu, ambasadorul României în Republica Moldova Daniel Ioniță.
Acest ajutor vine în completarea misiunii medicale române sosită în Republica Moldova săptămâna trecută, formată din 41 cadre medicale.