• Agenţia Europeană a Medicamentului a anunțat când ar putea autoriza vaccinul împotriva COVID-19

    Agenţia Europeană a Medicamentului a anunțat când ar putea autoriza vaccinul împotriva COVID-19
    de
    23 noiembrie 2020 | 19:04

    Agenţia Europeană a Medicamentului (EMA) a anunțat că ar putea aproba primele vaccinuri împotriva COVID-19 până la sfârşitul acestui an sau cel mai târziu la începutul anului viitor. 

    EMA, instituţia însărcinată cu autorizarea şi controlul medicamentelor în Uniunea Europeană, a demarat o procedură accelerată de autorizare, care permite examinarea datelor privind siguranţa şi eficacitatea vaccinurilor pe măsura sosirii acestora, chiar înainte ca producătorul să depună o cerere formală de autorizare.

    Potrivit Mediafax, anunțul EMA vine după ce preşedintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat săptămâna trecută că agenţia ar putea aproba vaccinurile testate de Pfizer-BioNTech şi Moderna în „a doua jumătate a lunii decembrie”.

    „Este dificil în acest moment să prezicem cu precizie termenele pentru autorizarea vaccinului, întrucât nu avem încă toate datele, iar examinările sunt în curs de desfăşurare,” precizează instituția.

    „În funcţie de progresul evaluării, EMA ar putea într-adevăr să poată încheia evaluarea candidaţilor mai avansaţi spre sfârşitul acestui an sau începutul anului viitor,” se mai arată în comunicatul preluat de agențiile de presă internaționale, citate de Mediafax.

    EMA a instituit o procedură rapidă, care îi permite să examineze datele privind siguranţa şi eficacitatea vaccinurilor pe măsură ce acestea devin disponibile, chiar înainte ca o cerere formală de autorizare să fie depusă de către producător. Oxford/ AstraZeneca, Pfizer / BioNTech şi Moderna sunt cele trei variante de vaccin supuse acestei „revizuiri continue”.

    AstraZeneca şi Universitatea din Oxford au anunţat luni că a fost dezvoltat un vaccin cu o eficienţă între 70% sau chiar 90% în unele cazuri, conform rezultatelor intermediare. Aceste rezultate par pentru moment mai puţin convingătoare decât cele ale concurenţilor săi Pfizer / BioNTech sau Moderna, a căror eficacitate depăşeşte 90%. Formula britanică are, însă, avantajul de a utiliza o tehnologie mai tradiţională, astfel vaccinul va fi mai ieftin şi mai uşor de depozitat.

    Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 1000 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web, ÎN LEAD, trebuie indicat și linkul direct către articolul preluat, iar în text, minim încă un hyperlink la sursa primară. Instituțiile de presă care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar edițiile tipărite vor indica sursa și autorul informației. Materialele de pe www.zdg.md sunt protejate de Legea 139 privind dreptul de autor și drepturile conexe, inclusiv de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova. Preluarea integrală a materialelor ZdG se poate realiza doar în condițiile unui acord prealabil cu redacția.

  • TRIMITE ȘTIREA TA
    Cunoști o informație de interes public? Trimite-o la ZdG
    FORMULAR

    Abonează-te pentru a fi la curent cu toate noutățile!

    Ziarul de Gardă. Singurul ziar de investigații din Republica Moldova. Abonează-te și tu! Abonează-te

    VIDEO/ „În 25 de ani, am asistat doar la distrugerea justiției”. De vorbă cu magistratul Ion Cotea despre un sfert de secol din viața sa

    După un sfert de secol, pe care l-a dedicat sistemului judecătoresc din R. Moldova, magistratul Ion Cotea constată cu regret că în toți acești ani „a asistat doar la distrugerea justiției”. Judecătorul afirmă c…
    VIDEO/ „În 25 de ani, am asistat doar la distrugerea justiției”. De vorbă cu magistratul Ion Cotea despre un sfert de secol din viața sa

    DOC/ Au fost actualizate alertele de călătorie, în contextul pandemiei COVID-19

    Au fost actualizate alertele de călătorie, în contextul pandemiei COVID-19. Unele țări mențin, în continuare, R. Moldova în zona roșie de risc, astfel încât cetățenii vor sta în carantină timp de 14 zile, în ti…
    DOC/ Au fost actualizate alertele de călătorie, în contextul pandemiei COVID-19

    Un avocat, stabilit de câțiva ani în SUA, și un fost judecător sunt candidații neadmiși la proba interviului pentru funcția de judecător la CtEDO

    Comisia pentru selectarea candidaților la postul de judecător la Curtea Europeană a Drepturilor Omului din partea R. Moldova a respins pentru proba interviului două candidaturi din cele înscrise la concurs. Est…
    Un avocat, stabilit de câțiva ani în SUA, și un fost judecător sunt candidații neadmiși la proba interviului pentru funcția de judecător la CtEDO

    11 candidați, admiși la proba interviului pentru funcția de judecător la CtEDO

    Comisia pentru selectarea candidaților la postul de judecător la Curtea Europeană a Drepturilor Omului din partea R. Moldova a admis la proba interviului 11 din cei 13 candidați care au depus dosarele. Proba i…
    11 candidați, admiși la proba interviului pentru funcția de judecător la CtEDO

    Ședința de judecată în dosarul Șor, amânată după 4 zile de la reluarea examinării dosarului

    O nouă ședință de judecată în dosarul lui Ilan Șor de la Curtea de Apel Cahul a fost amânată. Se întâmplă după ce acum 4 zile examinarea dosarului a fost reluată, după ce la mijlocul lunii decembrie 2020 judecă…
    Ședința de judecată în dosarul Șor, amânată după 4 zile de la reluarea examinării dosarului

    CtEDO a soluționat investigarea ineficientă a unui caz de viol din R. Moldova

    Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CtEDO) a emis o Decizie pe cauza nr.23655/14 L.A. vs Republica Moldova, prin care a aprobat Acordul de reglementare amiabilă a cauzei, semnat între reprezentanții reclaman…
    CtEDO a soluționat investigarea ineficientă a unui caz de viol din R. Moldova