Principală  —  IMPORTANTE   —   „Acest act istoric a deschis…

„Acest act istoric a deschis procesul Marii Uniri”. 27 martie – 104 ani de la Unirea Basarabiei cu România

Astăzi, 27 martie 2022, se împlinesc 104 ani de când Sfatul Ţării a votat unirea Basarabiei cu România, Basarabia fiind astfel prima dintre provinciile istorice care s-a unit cu România. Au urmat celelalte provincii românești – Ardealul, Crișana, Banatul, Maramureșul și Bucovina – spre sfârșitul anului 1918, fiind creată România Mare.

În urmă cu 104 ani, Sfatul Țării vota prin vot nominal deschis Unirea cu Regatul României, menționând:

„În numele poporului Basarabiei, Sfatul Țării declară: Republica Democratică Moldovenească (Basarabia) în hotarele ei dintre Prut, Nistru, Dunăre, Marea Neagră şi vechile granițe cu Austria, ruptă de Rusia acum o sută şi mai bine de ani, din trupul vechii Moldove. În puterea dreptului istoric şi dreptului de neam, pe baza principiului ca noroadele singure să-şi hotărască soarta lor de azi înainte şi pentru totdeauna se unește cu mama ei România.”

Ambasada României în R. Moldova a venit cu un mesaj cu prilejul sărbătorii naționale de suflet a întregului spațiu românesc.

„Acest act istoric a deschis procesul Marii Uniri, finalizat cu Marea Adunare de la Alba Iulia de la 1 Decembrie 1918, când românii din Transilvania, Banat, Maramureș şi Crișana au decis, la rândul lor, Unirea cu țara, evenimentul consfințind constituirea statului român modern”, se arată în mesajul misiunii diplomatice.

Pe 27 martie 2017, președintele României, Klaus Iohannis a semnat decretul privind promulgarea Legii pentru declararea zilei de 27 martie – Ziua Unirii Basarabiei cu România ca zi de sărbătoare națională.

Omagiu celor care în 1918 au înfăptuit Unirea

Pe 26 martie curent, Organizația Studenților Basarabeni din București (OSB București) a mers la Mănăstirea Cernica pentru a aduce un omagiu celor care în 1918 au înfăptuit Unirea. Comemorarea de la Cernica i-a adunat pe tinerii studenți și pe reprezentații Ambasadei R. Moldova în România, Victor Chirilă, ambasador al R. Moldova în România și Diana Gadja, secretar I în cadrul ambasadei pentru a-și exprima recunoștința și respectul față de membrii Sfatului Țării și față de eforturile acestora pentru realizarea Unirii. 

Potrivit unui comunicat al OSB București, la eveniment au fost prezenți și cei din „Tradiția Națională” care au mărșăluit împreună cu ei până la cimitirul mănăstirii, intonând piese de suflet. După slujba de pomenire ținută de preot, au depus flori la mormintele lui Pantelimon Halippa, Vlad Bogos, Ion Pelivan și ale altor artizani ai Unirii. 

În perioada 24-27 martie, OSB București desfășoară festivalul „Zilele Basarabiei”, un eveniment de o importanță notorie, care a devenit o tradiție pentru ei. Prin prisma acestui eveniment doresc să accentueze importanța zilei de 27 martie 1918, ziua în care cele două teritorii românești au format un tot întreg.  

La cea de-a XV-a ediție, OSB București vine cu o serie de evenimente: 25 martie – Conferința „Interesele naționale ale R. Moldova în contextul agresiunii Rusiei asupra Ucrainei”, 26 martie – „Comemorarea marilor artizani ai Unirii” și 27 martie – „Seară de film by OSB București”. Pentru a aprecia implicarea membrilor din organizație au desfășurat și un QUIZ, având ca parteneri 4 teatre din București: teatrul Excelsior, teatrul Bulandra, teatrul de Comedie și teatru Constantin Tanase.