Principală  —  Ştiri  —  Social   —   Academia de Științe din Moldova,…

Academia de Științe din Moldova, „nedumerită” de intenția de relocare a Procuraturii Anticorupție în clădirea sa: „Nu poți face dreptate prin nedreptate”

Sursa: asm.md

Academia de Științe a Moldovei (AȘM) a emis o declarație în care „își exprimă nedumerirea și totalul dezacord” în legătură cu intenția de amplasare în sediul AȘM a Procuraturii Anticorupție (PA).

Instituția a organizat luni, 5 ianuarie, ședința prezidiului Academiei de Științe a Moldovei cu invitarea membrilor titulari, membrilor corespondenți (m.c.) și membrilor desemnați ai Secțiilor de Științe ale AȘM.

Conform unui comunicat de presă, subiectul enunțat pe agenda ședinței de academicianul Ion Tighineanu, președintele AȘM, se referea „la unele intenții ale Procuraturii Anticorupție, diseminate în mass-media”, de a se transfera în sediul Academiei de Științe a Moldovei de pe bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, nr. 1.

M.c. Ion Hadârcă, vicepreședinte al AȘM, conducător al Secției Științe Sociale, Economice, Umanistice și Arte, a relatat despre rolul Academiei de Științe în societate, formulând opinia incompatibilității funcționării în sediul AȘM a unor instituții cu regim special de activitate.

Dr. hab. Liliana Condraticova, secretar științific general interimar, a prezentat o retrospectivă a istoricului sediului AȘM care recent a fost inclus în Registrul monumentelor Republicii Moldova ocrotite de stat. Clădirea de pe bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, nr. 1, este sediul AȘM de la darea în exploatare a construcției, în anul 1955.

„Monumentul are importanță istorică, arhitecturală, artistică și memorialistică, inclusiv prin basoreliefurile de metal ale celor mai iluștri oameni de știință care au stat la temelia afirmării științei din spațiul actual al Republicii Moldova”, se menționează în comunicatul de presă.

Declarația prezidiului Academiei de Științe și a membrilor titulari, corespondenți și desemnați ai AȘM

„Luând în considerare informația diseminată în spațiul public cu privire la unele intenții ale Procuraturii Anticorupție de a se transfera în sediul Academiei de Științe a Moldovei, prezidiul AȘM, membrii titulari, corespondenți și membrii desemnați ai Secțiilor de Științe ale AȘM au luat în discuție subiectul abordat și vin cu următoarea Declarație.

În conformitate cu prevederile Codului cu privire la știință și inovare, Academia de Științe a Moldovei este o instituție publică de interes național, autonomă şi independentă de autoritățile publice, apolitică, care reunește personalități notorii cu realizări deosebite în domeniile cercetării, inovării și culturii, constituită pe o durată nedeterminată și care activează în baza Statutului instituției.

În calitatea sa de consultant strategic al Guvernului, AȘM propune prioritățile în domeniile cercetării fundamentale și aplicative, elaborează Raportul anual asupra stării științei din Republica Moldova cu previziuni referitoare la dezvoltarea domeniilor cercetării și inovării. Corpul academic de azi al AȘM prezintă rezultate competitive pe plan național și internațional, cu proiecte științifice și rezultate valoroase recunoscute public, afirmând realmente rolul și funcția Academiei de Științe în societatea contemporană.

Academia a fost fondată cu efortul multor personalități marcante ale neamului, membrii ei obținând recunoaștere la nivel național și peste hotare. Frații academicieni Sveatoslav și Vsevolod Moscalenco, chimistul Anton Ablov, matematicianul Vladimir Andrunachievici, inginerul Boris Lazarenco, agronomul Anatoli Kovarski, oenologul Petru Ungureanu, geograful Tatiana Constantinov, fizicianul Sergiu Rădăuțanu, biologul Boris Matienco, lingvistul Silviu Berejan și mulți alții au devenit nume de referință în domeniile respective. Academia s-a manifestat ca un adevărat bastion al apărării valorilor naționale autentice: Hotărârea prezidiului AȘM din 1994 cu privire la recunoașterea limbii române ca limbă de stat rămâne a fi un document istoric de importanță majoră prin rostirea univocă a adevărului științific. Anume AȘM a fost acea forță motrice care a reușit asocierea Republicii Moldova la Programele Cadru comunitare, țara noastră fiind prima din Parteneriatul Estic care a beneficiat de proiecte europene de cercetare și inovare. În contextul perspectivelor de integrare europeană, s-a reușit fortificarea colaborării AȘM cu Academiile Europene, Consiliul Științific Internațional, Academia Română, Academia Națională de Științe din Ucraina etc., precum și cu mari personalități ale științei din UE și alte părți ale lumii. Merită a fi menționată în mod special stabilirea unui parteneriat strategic cu Academia Română, materializat prin elaborarea și implementarea Planului Comun de Acțiuni.

Prezidiul AȘM și comunitatea academică susțin eforturile conducerii Republicii pentru integrare europeană și pentru prioritizarea luptei cu corupția ca un element esențial al integrării. În același timp considerăm că sacrificarea spațiului de activitate al Academiei de Științe este inoportună pentru realizarea acestui obiectiv.

Precizăm că sediului Academiei de Științe de pe bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, nr. 1 i-a fost atribuit statut de monument de valoare națională (bunul imobil – teren сu nr. cadastral 0100104.124 și соnstrucția cu nr. cadastral 0100104.124.01). În temeiul Hotărârii Раrlаmеntului nr. 409/2023 a fost completat Registrul mоnumеntеlоr Republicii Моldоvа ocrotite de stat, aprobat рrin Hotărârea Parlamentului nr. l531/1993, bunul imobil fiind înscris la poziția 384.7 din compartimentul „Municipiul Chișinău”. Sediul Academiei de Științe este un edificiu istoric cu o imagine emblematică recunoscută pe larg atât în țară cât și în străinătate.

Academia de Științe rămâne deschisă pentru conlucrare cu instituțiile de profil, de exemplu Agenția Națională pentru Cercetare și Dezvoltare, Agenția Națională de Asigurare a Calității în Educație și Cercetare, birouri europene precum biroul național UNESCO (sediul căruia se află în clădirea AȘM).

Prezidiul AȘM și comunitatea academică își exprimă nedumerirea și totalul dezacord în legătură cu intenția de amplasare în sediul AȘM a Procuraturii Anticorupție care are un regim special, total incompatibil cu activitatea instituțiilor din domeniile cercetării și inovării.

Facem apel către mass-media, opinia publică, societatea civilă, organismele internaționale cu privire la situația creată și mizăm pe sprijinul tuturor susținătorilor viitorului științei”.

Pe marginea Declarației și-au exprimat opiniile mai mulți membri ai AȘM:

Acad. Eugen Doga: „Noi, academicienii, suntem acei care am creat imaginea țării și continuăm să o creăm. Academia este emblema și elita spirituală, este chiar spiritul țării! Eu sunt indignat de ceea ce se întâmplă în jurul Academiei, nu se poate admite distrugerea Academiei!”.

Acad. Gheorghe Ghidirim: „Este pur și simplu inadmisibil să fie astfel ignorată autoritatea Academiei, instituție-lider și pilon al elitei științifice”.

Acad. Gheorghe Duca:

Într-adevăr astăzi, ne confruntăm cu o situație extrem de gravă și alarmantă, care necesită o reacție imediată și fermă din partea noastră.

Tentativa Procuraturii Anticorupție de a prelua sediul Academiei este o acțiune care nu numai că pune în pericol integritatea și autonomia instituției noastre, dar reprezintă și o amenințare directă la adresa patrimoniului științific și cultural pe care îl reprezentăm.

Acesta nu este doar un atac asupra unei clădirii sau asupra unui spațiu fizic.

Este un asalt asupra fundamentelor științei, educației și progresului în societatea noastră.

Academia nu este doar o colecție de pereți și tavan; este un simbol al cunoașterii, un sanctuar al învățării, o instituție a științei fundamentale și un centru al inovației.

A pune mâna pe acest sediu înseamnă a ne răpi din istorie, a ne smulge din rădăcinile culturale și a submina viitorul cercetării științifice”.

Acad. Andrei Eșanu: „Declarația pregătită de prezidiu și prezentată de domnul președinte este un adevărat manifest, un strigăt de alarmă. Noi nu suntem împotriva luptei cu corupția, dar nu cu prețul sacrificării științei. E cazul să facem apel la opinia publică ca să fim apărați”.

Acad. Grigore Belostecinic: „Intenția de a amplasa Procuratura Anticorupție se încadrează în șirul acțiunilor orchestrate în ultimii ani de distrugere a Academiei de Științe. Sediul Academiei este cu o infrastructură internă specifică destinată cercetării și nu activităților cu regim special”.

M.c. Boris Boincean: „Nu poți face dreptate prin nedreptate”.

Întrebată despre noul sediu al instituției pe care o conduce, șefa PA Veronica Dragalin a menționat luni, 29 ianuarie, în cadrul unei emisiuni televizate că a fost identificat un sediu unde „ar fi dispuși să se mute”.

„Nu este clar dacă este posibil sau nu. Este vorba despre o clădire unde se află Academia de Științe”, a spus Dragalin.

În cadrul unei conferințe de presă ținută la 23 ianuarie, șefa PA a declarat că „potrivit Legii nr. 159 din 07.07.2016 cu privire la procuraturile specializate, acestea urmau a fi asigurate de către Guvern, cu sedii și cu alte resurse necesare, însă până la această etapă, Procuratura Anticorupție nu dispune de un sediu separat și resursele necesare, prevederile date nefiind implementate”.

Astfel, odată cu adoptarea unor proiecte de lege pentru delimitarea competențelor Procuraturii Anticorupție și ale Centrului Național Anticorupție (CNA) la investigarea cauzelor de corupție de nivel înalt, una dintre prioritățile PA pentru anul 2024 este obținerea unui sediu separat pentru Procuratura Anticorupție.