A fost inaugurată expoziția „Deportările din RSSM – identitate și memorie”
Astăzi, la Muzeul Național de Etnografie și Istorie Naturală (MNEIE) a avut loc inaugurarea expoziției de fotografii „Deportările din RSSM – identitate și memorie”.
„Materialele expuse sunt originale, veridice și verificate. Acestea au fost adunate pe parcursul mai multor ani de cercetare. Mulțumesc persoanelor care au acceptat să vorbească, să repovestească acele frânturi de memorie dureroase, care au devenit parte a patrimoniului național. Deportații au devenit surse care ne permit să deschidem uși din trecutul nostru”, a menționat autoarea expoziției, Viorica Olaru-Cemîrtan.
Directorul MNEIE, Mihai Ursu a spus, la rândul său că ceea ce s-a întâmplat în iulie ’49 este o tragedie pentru țara noastră. „Numeroși basarabeni, oameni gospodari au fost trimiși în Siberia. Au fost deportați oameni deștepți, oameni care au știut să muncească. Din păcate, documentele care există nu redau în totalitate tot ceea ce au trăit cei deportați”, a adăugat Ursu.
Ministra Culturii, Monica Babuc a sfătuit autoarea expoziției să-și multiplice lucrările. „Mii de persoane au fost ridicate barbar și duse în Siberia de gheață, așa cum se exprima poetul. Este un moment tragic al istoriei noastre pentru că vorbește despre încă o filă sângeroasă a crimelor comuniste care au fost comise și aici la noi, acasă, precum și în alte state. M-am uitat la aceste poze și i-am spus autoarei despre necesitatea de a multiplica lucrările dânsei, precum și alte lucrări care descriu ororile deportărilor. Trebuie să aducem la cunoștința tinerei generații modul în care s-au făcut aceste lucruri”, crede Babuc.
Totodată, la eveniment a fost prezentă și una dintre numeroasele deportate, Elizaveta Cuzuioc. „Am fost deportați, luați de acasă și duși neștiind unde. Mergeam zi și noapte, nu mai știam dacă e zi sau noapte. Au fost cazuri când se oprea trenul și puteam cobora, dar în fața noastră stăteau soldați cu puștile îndreptate spre noi și când coboram din vagoane aveam un singur gând: probabil că aici ne este sfârșitul, ne vor împușca. După câteva zeci de zile, am ajuns. Atunci ni s-a spus să coborâm, iar jos ne așteptau niște reprezentanți care ne sortau: o parte la dreapta, alta – la stânga. Pe atunci era o secetă nemaipomenită, ne-au adus într-un sătuc și ne-au descărcat din mașină, ne-au arătat spre un serai și ne-au spus că acolo vom sta. A doua zi ni s-a spus să ieșim la muncă. Ne era frică și eram supuși. Din când în când, la magazinul de acolo se aducea și câte o pâine, dar trebuia să stăm câte o bucată de noapteîn rând pentru a lua acea pâine din care curgea apă când o strângeai în mână”, a mărturisit Cuzuioc.
