86 de ani de la ocupația sovietică a Basarabiei, Bucovinei de Nord și a Ținutului Herța. Premierul Munteanu, despre bunelul său deportat: „Nu am avut șansa să-l cunosc”
La 28 iunie 1940, Basarabia, Bucovina de Nord și Ținutul Herța au fost ocupate de Uniunea Sovietică, după ce la 26 și 27 iunie România a primit două note ultimative prin care i s-a cerut să retragă administrația din aceste regiuni. În caz contrar, URSS era gata să declanșeze război împotriva României.
Acum 86 de ani, „a fost începutul uneia dintre cele mai grele perioade din istoria noastră”, a transmis prim-ministrul Alexandru Munteanu, care a scris pe rețelele de socializare despre bunicul său deportat.
„Au urmat arestări, deportări, foamete și ani în care oamenii au trăit cu frica în suflet. Mii de familii au fost despărțite, iar zeci de mii de oameni au fost smulși din casele lor și trimiși departe, fără să știe dacă se vor mai întoarce vreodată.
Consecințele ocupației au marcat sute de mii de oameni. Unii au fost deportați, alții au murit de foame sau au fost arestați și persecutați. Aproape fiecare familie din Republica Moldova are o astfel de rană în propria istorie. Bunelul meu a fost deportat. Nu am avut șansa să-l cunosc. S-a întors acasă după ani de suferință și muncă forțată, grav bolnav, și a murit mult prea devreme. Ca și în familia mea, astfel de istorii se păstrează în mii de familii și sunt transmise din generație în generație.
Îi comemorăm pe toți cei care au avut de suferit în acei ani. Le păstrăm vie memoria și trebuie să spunem lucrurilor pe nume. Ce s-a întâmplat atunci a însemnat multă durere, iar urmările s-au simțit generații la rând.
Istoria nu poate fi schimbată, dar poate fi înțeleasă. Libertatea, demnitatea și pacea nu sunt lucruri firești. Ele trebuie apărate de fiecare dintre noi”, a transmis Munteanu.
AȘM: în Basarabia, Nordul Bucovinei şi Ţinutul Herţa s-a instaurat un regim sovietic de ocupaţie, opresiv şi represiv
La 7 iunie 2010, Academia de Științe a Moldovei (AȘM) a emis avizul „Cu privire la semnificaţia datei de 28 iunie 1940”.
În aviz este indicat că izolate pe plan internaţional, strâmtorate de propriile resurse militare şi economice, strivite de presiunea colosului din Răsărit şi incapabile de un efort de luciditate şi curaj politic, autorităţile României au cedat în faţa ameninţării sovietice şi au decis evacuarea Basarabiei şi Nordului Bucovinei fără a opune rezistenţă.
„La 28 iunie 1940 Basarabia şi Nordul Bucovinei au fost invadate de trupele sovietice. Zeci de mii de oameni – funcţionari publici, fruntaşi ai partidelor politice, preoţi şi intelectuali, profesori şcolari şi oameni simpli au fost nevoiţi să ia drumul exodului peste Prut, pentru a se salva de urgia stalinistă. În Basarabia, Nordul Bucovinei şi Ţinutul Herţa s-a instaurat un regim sovietic de ocupaţie, opresiv şi represiv”, mai e ste indicat în avizul Academiei de Științe.
Ulterior, a continuat terorizarea populației, deposedarea de bunuri și abuzurile sub lozinca „eliberării” oamenilor muncii de sub povara asupririi „burghezo-moşiereşti române”. Pe „teza strâmbă a eliberării sovietice” din 28 iunie 1940 s-a edificat ulterior un întreg eşafodaj istoriografic sovietic – „la fel de fals şi mincinos”, relatează AȘM.
Academia relatează că documentele de arhivă, cercetările istoricilor din Republica Moldova şi alte ţări atestă de o manieră indubitabilă că actul din 28 iunie 1940 este o consecinţă directă a tranzacţiei sovieto-naziste din 23 august 1939 privind partajul „sferelor de influenţă” între cele două regimuri totalitare ale secolului XX.
Anexarea Basarabiei şi a Nordului Bucovinei a fost concepută şi realizată de comandamentul politic şi militar sovietic ca o operaţiune militară de ocupare a acestor teritorii, iar regimul terorii în masă instaurat în urma acestui act a fost unul al ocupantului şi nu al „eliberatorului” sovietic, se arată în aviz.
La 2 august 1940 – RSSA Moldovenească – ce facea deja parte din componența URSS – a fost împărțită în două: o parte a fost încorporată Ucrainei, cealaltă a fost alipită restului Basarabiei anexate, constituind RSSA Moldovenească.