Principală  —  Ştiri  —  Social   —   175 de angajați ai MAI,…

175 de angajați ai MAI, diagnosticați pozitiv cu noul tip de coronavirus

De la începutul pandemiei, în cadrul Ministerului Afacerilor Interne au fost testați pozitiv cu virusul COVID-19 175 de angajați. Despre acest lucru a anunțat secretarul de stat al MAI Sergiu Golovaci, în cadrul conferinței de presă organizată de Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale(MSMPS).

,,Polițiștii, de rând cu toți cetățenii și aflându-se în prima linie ca și lucrătorii medicali, sunt supuși riscului de a se infecta. Situația mereui o redăm la zi. La moment, nu există niciun pericol și nu trebuie să ridicăm alarma că angajații MAI sunt infectați. Informațiile prezentate zilnic sunt reale. Activitatea MAI nu a fost schimbată pâna la ziua de azi”, a declarat Sergiu Golovaci.

Circa 10 mii de angajați ai Ministerului Afacerilor Interne, 24/24, depun eforturi pentru responsabilizarea populației privind respectarea măsurilor de sănătate publică.

Angajații armatei naționale și carabinierii sunt prezenți în stațiile de așteptare a transportului public, pentru a nu permite intrarea fără mască în transport, evitarea aglomerațiilor la stațiile de așteptare și în transport. Folosirea transportului public trebuie să fie doar la strictă necesitate. Purtarea măștilor în transport public este obligatorie.

La fel, terenurile de joacă din curților blocurilor, spațiile pentru organizarea activităților sportive și de divertisment rămân a fi închise.

MSMPS reiterează regulile generale în sănătate publică:

– Asigurarea respectării  distanței sociale minim 1 m;

– Purtarea obligatorie a măștilor în spații deschise și închise, dacă nu este posibilă respectarea distanței sociale de minim 1 m;

– Masca trebuie trebuie să acopere nasul și gura;

– Respectarea igienei mâinilor;

– Respectarea igienei respiratorie (eticheta tusei  și strănutului în șervețel sau în pliul cotului);

– Respectarea regimului de autoizolare;

– Monitorizarea zilnică a stării de sănătate; 

– Asigurarea termometriei la intrarea spații comerciale, spații închise, publice locuri de muncă;

– Asigurarea personalului angajaților cu echipament de protecție;

– Asigurarea cu dezinfectant la intrarea în spații;

– Dezinfectarea suprafețelor, utilajelor de minim 3 ori pe zi;

– Aerisirea și ventilarea spațiilor.