Principală  —  Ştiri  —  Social   —   14 persoane aflate la bordul…

14 persoane aflate la bordul aeronavei împreună cu femeia infectată cu noul coronavirus încă nu au fost identificate

Autoritățile nu au reușit să stabilească identitatea a 14 persoane din cele 136 de pe ruta Milano-Chișinău, care au zburat spre R.Moldova într-un avion cu femeia infectată cu noul coronavirus. Celelalte persoane sunt monitorizate de către specialiști. 

„136 de persoane s-au aflat la bordul aeronavei Milano-Chișinău, dacă excludem membrii echipajului, dar și 10 cetățeni din Ucraina. Mai sunt și patru persoane care sunt din regiunea transnistreană. Aceste persoane sunt monitorizate de către autoritățile din R.Moldova. Astăzi vor fi prelevate probe. La momentul actual avem o dificultate pentru a identifica 14 persoane din lista celor monitorizați. Aceste persoane nu au putut fi identificate și informate din cauza că au prezentat date eronate în fișele epidemiologice, care au fost completate la intrarea în țară. Unii dintre aceștia au indicat adresele domiciliului false. 44 de persoane au fost informate despre obligativitatea respectării regimului de autoizolare”, a declarat ministra Sănătății, Viorica Dumbrăveanu.

Cetățenii sunt îndemnați să completeze cu date veridice fișele epidimiologie ce sunt prezentate la intrarea în țară, pentru a asigura sănătatea publică a populației și evitarea riscului de contaminare a altor persoane.

La data 7 martie 2020, a fost confirmat primul caz de infecție cu Coronavirus de tip nou (COVID-19) în Republica Moldova. Este vorba despre o femeie, cu vârsta de 48 de ani, revenită pe 7 martie curent din Italia, cursa Milano-Chișinău.

Persoanele care au revenit din țările cu risc sporit de infecție cu Coronavirus de tip nou sau care au avut contact cu o persoană bolnavă de COVID-19, și nu prezintă simptome ale infecțiilor respiratorii, trebuie să se autoizoleze la domiciliu (să evite ieșirile publice, zonele aglomerate și să păstreze distanța de 1 metru de la alte persoane) și să contacteze imediat medicul de familie, pentru a fi examinate și plasate sub supraveghere la domiciliu pentru 14 zile.