Principală  —  Ştiri  —  Politic   —   Silvia Radu, admisă în cursa…

Silvia Radu, admisă în cursa pentru șefia Chișinăului. Unul dintre viceprimari preia atribuțiile acesteia

Silvia Radu a venit să inspecteze mersul lucrărilor de reparație a străzii Meșterul Manole însoțită de un fotograf, de un consilier politic și de purtătorul de cuvânt al Primăriei, Vadim Brânzaniuc

Primara interimară a capitalei, Silvia Radu, a fost înregistrată marți, 24 aprilie, în calitate de concurent electoral în alegerile din 20 mai pentru funcția de primar al mun. Chișinău. O hotărâre în acest sens a fost luată de Consiliul electoral al circumscripției electorale Chișinău nr. 1 după ce s-a constatat că 11.116 semnături colectate de aceasta în susținerea candidaturii sale sunt valide. Respectiv, de astăzi, Silvia Radu intră în campanie electorală, ceea ce presupune faptul că primara interimară trebuie să renunțe la funcția pe care o ocupă din noiembrie 2017. Solicitat de ZdG, Vadim Brânzaniuc, purtător de cuvânt al primăriei mun. Chișinău, susține că în dimineața zilei de mâine, Silvia Radu urmează să semneze o dispoziție prin care să transmită atribuțiile sale unuia dintre cei doi viceprimari, Ruslan Codreanu sau Nistor Grozavu.

În ședința din 24 aprilie, Consiliul electoral al circumscripției electorale Chișinău nr. 1 a înregistrat-o pe Silvia Radu în calitate de concurent, aceasta fiind unicul candidat independent admis în competiția pentur șefia capitalei.

Potrivit datelor enunțate de membrii Consiliului, Silvia Radu a prezentat 27 de liste deteriorate, iar 2.066 de semnături colectate s-au dovedit a fi nevalide pe motiv că a lipsit data aplicării semnăturii, nu a fost inclus numărul de identitate sau  pentru că au fost colectate din alte localități decât cele din mun. Chișinău. Totodată, s-a stabilit că peste 200 de semnături, de pe cel puțin 40 de liste de subscripție, au fost executate de aceeași persoană.

Contactat, Vadim Brânzaniuc, purtătorul de cuvânt al Primăriei mun. Chișinău, a explicat că în conformitate cu prevederile legii și asemeni oricărei persoane cu funcție publică, Silvia Radu va delega atribuțiile de primar interimar al capitalei unuia dintre cei doi viceprimari: Ruslan Codreanu și Nistor Grozavu. Ultimul este judecat pentru depăşirea vădită atribuţiilor de serviciu, pe motiv că a contribuit la trucarea licitației pentru amenajarea parcărilor cu plată în capitală și a semnat contractul de parteneriat public-privat fără ca documentul să fie aprobat de Consiliul Municipal Chișinău.

Abordată de presă la 18 aprilie, după ce a depus setul de documente, Silvia Radu a enunțat motivele pentru care a decis să concureze pentru mandatul de un an la Primăria mun. Chișinău.

Am făcut acest pas pentru că, consider, am făcut un șir de proiecte importante pentru locuitorii Chișinăului și vreau să le duc până la capăt. Sper că acest timp va permite depolitizarea municipiului Chișinău, atât de mult hărțuit în ultimii ani. Este important să se execute o gestiune corectă a orașului unde sunt puse prioritățile asupra problemelor locuitorilor și nicidecum asupra altor probleme politice, așa cum s-a făcut în ultimul timp”, a declarat primara interimară Silvia Radu.

Silvia Radu a negat că ar fi susținută de PDM și presa acestui partid, deși la majoritatea evenimentelor sau acțiunilor la care participă este însoțită de reporterii holdingului media care aparține liderului PDM, Vladimir Plahotniuc.

Am zis nu o singură dată, sunt o persoană independentă. Nu sunt persoana dlui Plahotniuc, nu sunt persoana domnilor Țopa, nu sunt persoana Maiei Sandu, nu sunt persoana domnului Ghimpu, dacă vreți. Sunt o persoană independentă. Sunt persoana oamenilor, pentru că oamenii mi-au cerut să particip în acest scrutin. Dacă nu aș fi avut susținerea lor, nu aș fi reușit să adun aceste semnături și sunt convinsă că mulți dintre candidații care și-au înaintat candidatura prin partide nu ar fi fost în stare să colecteze numărul necesar de semnături în cazul în care legea i-ar fi impus”, a declarat Silvia Radu, care a dat asigurări că niciodată nu va promova interesele unui partid.

Până în prezent, doisprezece candidați au fost admiși în cursa electorală pentru alegerea la 20 mai a primarului general al mun. Chișinău.

  1.  Vasile Costiuc, candidatul Partidului „Democrația Acasă”;
  2. Andrei Năstase, liderul PPDA, candidat comun PPDA-PAS;
  3. Alexandr Roșco, candidatul Partidului „Casa Noastră-Moldova”;
  4. Reghina Apostolova, candidata Partidului Șor;
  5. Valeriu Munteanu, candiatul PL;
  6. Ion Ceban, candidat PSRM;
  7. Victor Strătilă, candidatul Partidului Verde Ecologist.

Consiliul electoral urmează să se pronunțe în privința înregistrării în calitate de concurent electoral a ultimului pretendent care a depus documentele în acest sens, candidatul Partidului Societății Progresiste, Andrei Munteanu.

Primarul ales la 20 mai va avea mandat pentru un singur an, până în anul 2019, atunci când se vor desfăşura alegeri ordinare în toată țara. La 20 mai se aleg primari și în alte șase localități: mun. Bălți, comuna Pârlița, r. Ungheni, comuna Volovița, r. Soroca, s. Jora de Mijloc, r. Orhei, satul Nemțeni, r. Hâncești și comuna Leușeni r. Hâncești.

Conform Codului Electoral, campania electorală a început pe 20 aprilie, cu o lună înainte de alegerile locale.