Principală  —  Ştiri  —  Politic   —   Primul discurs al Maiei Sandu…

Primul discurs al Maiei Sandu din funcția de premier: „Nu putem fi siguri de durata mandatului acestui guvern”

Parlamentul a acordat astăzi vot de încredere noului Guvern, în frunte cu Maia Sandu. Lidera Blocului ACUM a ținut un discurs de la tribuna Legislativului pentru a anunța noul program de guvernare, dar și pentru a da asigurări că noul cabinet de miniștri este competent și face față situației.

„Astăzi am obținut o victorie asupra fricii. Astăzi deputații s-au unit în ciuda tuturor diferențelor, pentru a pune capăt unui regim odios. Astăzi începe procesul de curățare a R. Moldova”, a declarat Maia Sandu.

Noul prim-ministru a precizat că programul Guvernului se va axa pe trei priorități:

  1. Eliberarea statului din captivitate;
  2. Scoaterea țării din izolare internațională;
  3. Crearea condițiilor pentru creșterea calității vieții.

„Oamenii au încetat să mai creadă în instituții și în legi și au ales să plece. Avem o țară golită de cei mai activi cetățeni. Dezbinarea a luat locul unității. Nu suntem siguri de durata mandatului acestui Guvern, dar echipa are suficient curaj și dragoste de țară ca să înceapă schimbări profunde și necesare pentru cetățeni. Nu știm cât va dura acest mandat, dar indiferent de durată, ne vom da străduința ca la sfârșit să putem spune că ne-am făcut datoria”, a precizat Maia Sandu.

Guvernul în frunte cu Maia Sandu a primit astăzi votul a 61 de deputați prezenți la ședința Parlamentului.