Maia Sandu despre arestările din Rusia: Moldova condusă de Plahotniuc şi Dodon o ia în aceeași direcție

Maia Sandu, unul din liderii opoziției de la Chișinău compară situația din Federația Rusă, unde au fost arestate peste 1500 de persoane cate protestau împotriva lui Vladimir Putin, cu cea din R.Moldova.

“Regimul lui Putin își arată în aceste zile adevărata față. Ieri, peste 1500 de oameni, printre care şi copii, au fost arestaţi în 26 de oraşe ale Rusiei în timpul unei acţiuni naţionale de protest, doar pentru faptul că au îndrăznit să spună că Putin nu este “ţarul lor”.

Arestările și înăbușirea violentă a protestelor din Rusia arată un crunt adevăr: în dictatură este doar teroare, frică și război continuu contra propriului popor. O guvernare care își arestează propriii cetățeni şi propriii copii doar pentru faptul că îndrăznesc să gândească liber este una laşă, interesată să-și păstreze luxul și privilegiile și gata să calce peste oameni pentru asta.

Din păcate, Moldova condusă de Plahotniuc şi Dodon o ia în aceeași direcție. Dodon se crede ţar, iar Plahotniuc “proeuropeanul” imită întru totul comportamentul lui Putin, doar ca să se menţină la putere prin minciună şi şantaj”, zice Sandu.

“Noi nu vom permite ca țara noastră să ajungă într-o dictatură ca la Kremlin, unde înflorește corupția, crește sărăcia, sunt uciși politicieni și jurnaliști, copiii sunt duşi la dubă și îți este interzis să fii liber!” a precizat Maia Sandu.

Peste 1500 de cetățeni ruși au fost reținuți sâmbătă, după ce au participat la o acțiune de protest împotriva învestirii lui Vladimir Putin, eveniment care va avea loc luni, 7 mai. Alexei Navalnîi, liderul opoziției ruse a fost și el reținut, iar ulterior eliberat.


Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.zdg.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Comentariile Dvs. la articolele de pe www.zdg.md sunt apreciate, dacă sunt exprimate într-un limbaj decent. Ne rezervăm dreptul să nu publicăm sau să ștergem mesajele care aduc ofense și injurii celorlalți vizitatori, care incită la ură de rasă, religie și sex.

1 comentariu

  1. Alias Arena

    lasa-ti ca in SUA si Europa tot inchid , mai si impusca, pur si simplu presa lui SOROS manipuleaza …mirovoi SIONIZm iopt

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *