Principală  —  IMPORTANTE   —   VIDEO/ Declarația PSRM după întrevederea…

VIDEO Declarația PSRM după întrevederea cu Maia Sandu: Socialiștii au rupt documentul privind acordul dintre PSRM și ACUM

Membrii fracțiunii Partidului Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM) fac declarații de presă, după întrevederea cu premierul Republicii Moldova, Maia Sandu. Discuțiile dintre PSRM și ACUM au avut loc în contextul în care Guvernul și-a asumat miercuri, 6 noiembrie, răspunderea privind modificarea Legii Procuraturii.

„PSRM a avut discuții cu premierul în legătură cu ultimele evenimente.
O luna în urmă a fost semnat acordul, întelegerea politică dintre PSRM și ACUM, a fost semnată și de doamna prim-ministru. Toate punctele din acord au fost respectate de PSRM.
La 6 noiembrie s-a pus cruce pe prevederile legii. Doamna prim-ministru, pe la spate, mișelește a venit cu un proiect de asumare de răspundere prin care dorește să selecteze ea personal candidați la funcție de Procuror, astfel disconsiderând o echipă întreagă a PSRM.
Pe data de 6 noiembrie s-a produs două lucruri. În primul rând, s-a schimbat regulile de joc în timpul jocului, dar noi știm cu toții, din istorii, cine făcea și cine proceda în așa mod, doar Vladimir Plahotniuc și iată acest acord s-a făcut așa, rupt în bucăți, prin acea încercare de asumare a răspunderii pentru Legea Procuraturii.

Iată în asemenea mod a procedat Vladimir Filat (a rupt acordul). O simbioză dintre Plahotniuc și Filat astăzi o vedem în chipul doamnei Maia Sandu. Ați desconsiderat o întreagă echipă a PSRM, cu care sunteți în coaliție”, a declarat Bolea.

Membrii fracțiunii parlamentare a Partidului Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM) s-au întrunit astăzi, 8 noiembrie, la Parlament, pentru a participa la discuțiile cu premierul Maia Sandu și membrii blocului electoral ACUM. Discuțiile au avut loc în contextul în care Guvernul și-a asumat miercuri, 6 noiembrie, răspunderea privind modificarea Legii Procuraturii.