Principală  —  Ştiri  —  Politic   —   INFOGRAFIC/ Justiție echitabilă sau justiție…

INFOGRAFIC Justiție echitabilă sau justiție selectivă? Analiza Dosarelor Filat, Platon și Șor

Foto: rferl.org, tribuna.md, sputnik.md

Centrul de Resurse Juridice din Moldova (CRJM) a analizat dosarele lui Vlad Filat, Veaceslav Platon și Ilan Șor. Potrivit CRJM, analiza indică aspecte care demonstreaza justiția selectivă în aceste cazuri, cum ar fi durata masurilor preventive și a procedurilor penale, locul detenție, învinuirea și constatarile instanțelor de judecata, pedepsele stabilite etc.

Veacelsav Platon

La 14 noiembrie curent, Curtea Supremă de Justiție a dictat verdictul final în dosarul lui Veaceslav Platon. Magistrații CSJ au declarat neîntemeiat recursul depus de avocații acestuia împotriva deciziei Curții de Apel Chișinău prin care a fost menținută condamnarea la 18 ani de închisoare a lui Veaceslav Platon.

Controversatul om de afaceri Veaceslav Platon a fost condamnat în aprilie 2017 la 18 ani de închisoare. Acesta este învinuit că ar fi obținut, prin scheme ilegale, aproximativ 1 miliard de lei de la Banca de Economii a Moldovei, în urma unor credite acordate pentru firme conduse de persoane interpuse în noiembrie 2014.

Veaceslav Platon a fost reținut la 25 iulie 2016 la Kiev, în aceeași zi în care autoritățile de la Chișinău l-au anunțat în căutare internațională, fiind învinuit în dosarul privind fraudarea Băncii de Economii, de unde ar fi primit credite neperformante în sumă de aproximativ 800 milioane de lei. Pe 29 august 2016 Platon a fost extrădat în R. Moldova. Procurorul pe acest caz a cerut pentru Platon o pedeapsă cumulativă de 23 de ani de închisoare.

Vlad Filat

Vlad Filat a fost reți­nut pe 15 octom­brie 2015, în urma unui auto­de­nunţ al omu­lui de afa­ceri Ilan Şor, în care spu­nea că, pe par­cur­sul mai mul­tor ani, i-ar fi ofe­rit lui Filat mită în valoare de 250 de mili­oane USD.

După auto­de­nunţ, pro­cu­ro­rul gene­ral, Cor­ne­liu Gurin, a soli­ci­tat ridi­ca­rea imu­ni­tă­ţii lui Filat. Pro­pu­ne­rea a fost votată de 79 de depu­taţi, iar ex-premierul a fost reţi­nut pen­tru 72 de ore. La 18 octom­brie 2015, acesta a fost ares­tat pen­tru 30 de zile, fiind acu­zat de coru­pere pasivă şi tra­fic de influ­enţă. Dosa­rul Filat, cel mai medi­a­ti­zat dosar din isto­ria R. Mol­dova, a fost exa­mi­nat la Jude­că­to­ria Buiu­cani, cu ușile închise, la soli­ci­ta­rea pro­cu­ro­ru­lui Adri­ana Beți­șor, care a pre­ci­zat că publi­ci­ta­tea pro­ce­su­lui i-ar pre­ju­di­cia pro­bele într-un alt dosar pe care îl are în ges­tiune, și în care Filat este, la fel, vizat. În tim­pul exa­mi­nă­rii dosa­ru­lui, mai multe ONG-uri au soli­ci­tat ca pro­ce­sul să fie unul public.

Vladimir Filat a fost condamnat la 27 iunie 2016 la nouă ani de închisoare cu executare, fiind găsit vinovat de corupere pasivă și trafic de influență de un complet de judecători ai Judecătoriei Buiucani. Vineri, 11 noiembrie 2016, judecătorii Nichifor Corochii, Ludmila Ouș și Maria Negru de la CA Chișinău au hotărât să mențină condamnarea fostului premier. La 22 februarie 2017, judecătorii Vladimir Timofti, Nadejda Toma și Constantin Alerguș  de la CSJ au examinat recursul avocaților lui Filat și l-au respins drept inadmisibil.

Ilan Șor

Dosarul lui Ilan Șor se află încă pe masa Curții de Apel Cahul, unde a ajuns după aproape opt luni de blocaj la Judecătoria Chișinău și Curtea de Apel Chișinău. Dosarul a fost transmis în magistraților Evghenii Dvurcenschi, Nina Veleva și Vitalie Movilă de la Curtea de Apel Cahul, după ce președintele Curții de Apel Chișinău a invocat că în instanța pe care o conduce și care numără 56 de magistrați, dintre care 21 fac parte din Colegiul penal, nu sunt decât doi judecători compatibili pentru examina cauza.

La 21 iunie 2017, Ilan Șor, controversatul businessman, primar al orașului Orhei și lider al partidului care-i poartă numele a fost condamnat de magistratul Andrei Niculcea de la Judecătoria Chișinău la șapte ani și șase luni de închisoare pentru escrocherie și spălare de bani și a dispus ca pedeapsa să intre în vigoare doar după ce va deveni definitivă. Ilan Șor se află în libertate, fiind sub control judiciar, chiar dacă numele său figurează în ambele rapoarte Kroll drept unul dintre principalele personaje implicate în frauda bancară.

Conform informațiilor furnizate anterior de Procuratura Generală, Ilan Șor a fost trimis în judecată pentru de escrocherie (art 190 Cod Penal) şi spălare de bani (243 Cod Penal). Instanța însă nu l-a condamnat pentru escrocherie, ajungând la concluzia că Șor NU și-ar fi însușit banii care i-au fost atribuiți.

Foto: rferl.org, tribuna.md, sputnik.md