Principală  —  Ştiri  —  Justiție   —   VIDEO/ Un fost judecător, reținut…

VIDEO Un fost judecător, reținut în timp ce lua mită de 12 000 de euro

Un avocat din Taraclia, fost judecător, a fost reţinut de ofiţerii Direcţiei generale Sud a CNA şi procurorii anticorupţie într-un dosar de trafic de influenţă, informează Centrul Național Anticorupție (CNA) prin intermediul unui comunicat de presă. Acesta a fost prins în flagrant, în biroul său de serviciu, în timp ce primea 12 000 de euro de la denunţător, iar astăzi procurorii vor cere mandat de arestare pentru 30 de zile.

Potrivit aceleiași surse, avocatul ar fi primit banii de la soția unui deținut condamnat la 8 ani de pușcărie pentru viol. Aceasta ar fi încercat să-i reducă pedeapsa pe motiv că soţul ei ar fi nevinovat. Banii ar fi trebuit să ajungă la niște magistraţi din cadrul Curţii Supreme de Justiţie. În cele din urmă, intuind că lucrurile nu merg aşa cum au convenit, soţia condamnatului l-a denunţat pe avocat la CNA.

Pe numele avocatului a fost deschis un dosar penal pentru trafic de influenţă, iar dacă va fi găsit vinovat, acesta riscă până la 7 ani de închisoare, se mai anunță în comunicatul de presă al CNA.

Foto: CNA.md