Principală  —  Ştiri  —  Justiție   —   Un tânăr a fost condamnat…

Un tânăr a fost condamnat la 13 ani de închisoare după ce a exploatat sexual o adolescentă, care anterior îi fusese amică

Un tânăr a fost condamnat la 13 ani închisoare și achitarea a 200 de mii de lei prejudiciu moral, după ce a exploatat sexual o adolescentă, pe care o cunoscuse pe Instagram, pe când era în Germania, se arată într-un comunicat marți, 23 aprilie.

Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) a obținut în instanța de judecată condamnarea la 13 ani închisoare și achitarea a 200 de mii de lei prejudiciu moral de către un tânăr, care a exploatat sexual o adolescentă, în propriul beneficiu.

„Tânărul din Telenești a făcut cunoștință cu adolescenta din Moldova pe rețeaua de socializare Instagram, în timp ce era în Germania. Potrivit declarațiilor adolescentei, aceștia au comunicat online și în 2019, însă pentru scurt timp, așa cum părinții ei obiectaseră asupra relației lor. Totuși după absolvirea gimnaziului și începerea studenției adolescentei, la finele lui 2021 aceștia au reluat comunicarea.

Atunci, tânăra avea vârsta de 16 ani, iar tânărul cu vârsta de 20 ani a convins-o să-i trimită filmulețe cu caracter nud, pe Instagram și Messenger. Ulterior, acesta a revenit din Germania și a înregistrat (fără ca adolescenta să fie de acord) filmulețe în care aceștia întrețineau relații sexuale. Inculpatul le-a folosit cu rol de manipulare a fetei – amenințând-o cu publicarea lor pe internet și trimiterea către rude și alte persoane apropiate ei – în cazul în care aceasta ar refuza să întrețină relații sexuale ori ar încerca să-l denunțe. Mai mult decât atât, acesta i-a făcut cadou un iPhone și și-a impus controlul asupra comunicărilor și conturilor ei.

În iarna anului 2023, adolescenta a hotărât să pună punct relației, așa  cum tânărul era violent (amenințând-o și cu arma de foc). Atunci inculpatul a reacționat prin trimiterea către părinții, cumetrii, vecinii adolescentei, prin intermediul aplicațiilor Instagram și Messenger, a mai multor fotografii cu conținut pornografic și filmulețe ale exploatării ei sexuale în propriul lui beneficiu”, se arată în materialele procurorilor.

La primirea fișierelor, părinții adolescentei s-au deplasat la locul ei de trai și de studii, unde au discutat, după care au anunțat autoritățile. Este de menționat că anterior, mama adolescentei îi observa stările emoționale și a discutat cu tânărul, însă ambii au declarat că ar avea sentimente reciproce.

Acum, tânărul rămâne în arest preventiv, aplicat în luna mai 2023 la solicitarea procurorilor PCCOCS. Suplimentar prejudiciului moral de 200 de mii de lei, la solicitarea procurorilor, Judecătoria Orhei, sediul Telenești, a dispus și achitarea de către inculpat a 15 000 lei în calitate de prejudiciu material.

Până la devenirea definitivă a sentinței, inculpatul beneficiază de prezumția nevinovăției, potrivit legii.