Principală  —  IMPORTANTE   —   Ultima oră/ Procuratura Generală confirmă…

Ultima oră Procuratura Generală confirmă solicitările din partea Elveției care vizează „tranzacții suspecte cu implicarea persoanelor publice”

Procuratura Generală infirmă, într-un comunicat de presă, declaraţiile ministrului afacerilor interne Andrei Năstase „cu privire la tăinuirea unor solicitări, venite de la organele de drept din Elveţia, precum şi tergiversarea răspunsului din partea Procuraturii către partea elveţiană”. Totuși, Procuratura confirmă că elvețienii s-au adresat autorităților de la Chișinău, pentru a cere informații despre unele „tranzacții suspecte în care ar fi fost implicate persoane publice din R. Moldova”.

Vedeți, mai jos, precizările Procuraturii Generale la subiect.

„La data de 3 iunie 2019, Procuratura Generală a recepţionat, prin intermediul Ministerului Justiţiei al Republicii Moldova, o scrisoare prin care autorităţile elveţiene informau, sub clauza expresă a păstrării confidenţialităţii, că ar deţine informaţii referitor la unele tranzacţii suspecte în care ar fi implicate unele persoane publice din Republica Moldova şi oameni de afaceri, solicitând procurorilor să comunice instituţiilor de drept din Elveţia, dacă au nevoie de mai multe informaţii, pentru a le investiga. A doua zi, Procuratura Generală a Republicii Molodova a răspuns autorităţilor din Elveţia că este gata să coopereze la investigarea acestor tranzacţii.

Ulterior, pe 18 iunie curent, Procuratura Generală a recepţionat a doua scrisoare de la organele de drept din Elveţia, prin care au fost prezentate unele informaţii suplimentare.

Procuratura Generală a expediat neîntârziat respectiva informaţie Procuraturii Anticorupţie, fiind dispusă începerea acţiunilor pe marginea acestui demers. 

Procuratura Anticorupţie a autorizat la judecătorul de instrucţie ridicarea informaţiei bancare de la instituţiile financiare din Elveţia,  a pregătit cererea de comisie rogatorie către autorităţile de drept din Elveţia, iar la această etapă toate documentele sunt în proces de traducere.

Imediat ce vor fi traduse, setul de acte va fi expediat autorităţilor elveţiene, conform demersului şi cu respectarea  termenului în care au fost solicitate de către autorităţile competente ale Elveţiei”.

Astăzi, 22 iulie 2019, Ministerul de Interne Andrei Năstase a anunțat că a intrat în posesia scrisorii procurorilor din Elveția privind ancheta de spălare de bani pe numele lui Vladimir Plahotniuc.

Potrivit ministrului, până la 21 iunie, autoritățile R. Moldova urmau să confirme permiterea primirii informației, dar scrisoarea a fost tăinuită de ex-procurorul general Eduard Harunjen.

„Este un caz extrem de grav care demonstrează rezistența la schimbare a sistemului profund corupt și criminal, controlat, până nu demult, de Plahotniuc. MAI a intrat prin mijloace specifice de investigație în posesia scrisorii oficiale de la autoritățile elvețiene privind intenția de transmitere spontană a informației către autoritățile competente ale RM emisă de Procuratura 3 a cantonului Zürich cu privire la Plahotniuc Vladimir și alții. Potrivit Departamentului Federal de Justiție și Poliție al Elveției, autoritățile RM urmau să confirme permiterea în condițiile solicitate de autoritățile elvețiene a primirii informațiilor ce indicau suspiciuni de spălare de bani, termenul limită pentru aceasta, fiind 21 iunie 2019”, a declarat ministrul de Interne, Andrei Năstase.

Potrivit lui Nastase, scrisoarea din Elveția a fost transmisă prin intermediul ex-procurorului general Eduard Harunjen la Procuratura Anticorupție procurorului Adriana Bețișor.

„Documentul a fost însă tăinuit de către aceștia în vederea obstrucționării oricăror anchete penale împotriva lui Plahotniuc. Amintesc că despre aceasta am comunicat în denunțul împotriva lui Harunjen, adresat la CSP, dar membrii consiliului l-au ignorat”, susţine Andrei Năstase.

În acest sens, ministrul de Interne a solicitat demararea unei anchete interne și penale în cadrul Procuraturii Generale, precum și inițierea anchetei penale privind uzurparea puterii în stat.

Anterior, deputatul PSRM, Grigore Novac, a anunţat că a interpelat Procuratura Generală, după ce a primit o informație conform căreia organul de urmărire penală din Elveția ar fi intentat un dosar penal pe numele deputatului Vladimir Plahotniuc, fost lider al Partidului Democrat.

Mai târziu, reprezentanții Procuraturii Elveției au afirmat că nu a fost deschis un dosar penal pe numele lui Vlad Plahotniuc sau pe numele Vlad Ulinici.