ULTIMĂ ORĂ! CSM a decis: Mihai Poalelungi a fost numit în funcția de judecător la Curtea Constituțională


După o rundă de întrebări-răspunsuri, membrii Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) au admis cu vot unanim cererea lui Mihai Poalelungi de a renunța la funcția de președinte al Curții Supreme de Justiție (CSJ) și au votat numirea lui Poalelungi în funcția de judecător la Curtea Constituțională (CC) pe un termen de șase ani.

Înainte de a examina candidatura lui Poalelungi, Victor Micu, președintele CSM a prezentat cererea lui Gheorghe Balan, magistrat la Judecătoria Chișinău, care solicită excluderea lui Mihai Poalelungi din concurs și demiterea acestuia din funcția de președinte al CSJ. Membrii CSM au respins cererea judecătorului Balan, pe motiv că „cererea este una generală și nu are tangență cu concursul în cauză”.

Mihai Poalelungi susține într-o declarație oferită pentru Ziarul de Gardă, că dorește să ajungă să facă „o mai bună justiție constituțională în R. Moldova”. Acesta precizează că nu „nu există, așadar, niciun alt motiv care stă la baza acestui pas, așa cum s-a sugerat sau cum s-ar putea sugera în presă, cu rea-voință sau în necunoștință de cauză”.

Poalelungi a fost unicul candidat înregistrat în concursul pentru funcția de magistrat constituțional, rămasă vacantă după ce la sfârșitul lunii ianuarie Tudor Panțâru și-a anunțat demisia. Candidatura acestuia a fost discutată astăzi, 6 martie, în cadrul ședinței plenului CSM.

Concursul pentru suplinirea funcției de judecător la CC a fost anunțat de Consiliul Superior al Magistraturii la 6 februarie curent, cererile de participare urmând a fi depuse în termen de 15 zile din data publicării anunțului în Monitorul Oficial.

Mihai Poalelungi este la cel de-al doilea mandat la șefia Curții Supreme de Justiție (CSJ), fiind numit, la fel printr-un concurs în care nu a avut contracandidați, în februarie 2016. Mihai Poalelungi a fost vicepreşedinte la CSJ între 2005 şi 2008, iar între 2008—2012, judecător la Curtea Europeană a Drepturilor Omului din partea R. Moldova.

În 2012, a fost propus de membrii CSM şi votat de Parlament pentru funcţia de preşedinte al CSJ. În concursul din 2012 Poalelungi l-a avut contracandidat pe Ion Muruianu, care însă a obţinut doar două voturi.

În luna iulie 2012, la cinci luni după numirea în funcţia de preşedinte al CSJ, Mihai Poalelungi, împreună cu soţia, Elena, şi-au cumpărat o casă în Chișinău, cu o valoare de piaţă de aproximativ 5 milioane de lei, pe str. Nucarilor din Chişinău. Imobilul, indicat în toate declaraţiile cu privire la venituri şi proprietate ale magistratului este unul modern, situat într-un cartier select din capitală. Pe lângă el, Poalelungi declară că este proprietarul unui apartament de 90 m.p., pe care-l împarte cu doi dintre copiii săi, Mihai şi Veronica Poalelungi (Rusnac), cu soţia, Elena, dar şi cu soacra. Împreună cu soţia, în 2014, Poalelungi declara şi trei automobile, două Mercedes-uri şi un Subaru Forester, pe care le deţin din anii 2008—2009. Poalelungi a declarat în mai multe rânduri că averea și-a acumulat-o din salariul pe care l-a avut la Curtea  Europeană pentru Drepturile Omului, acolo unde a activat între anii 2008-2012.

Totodată, Mihai Poalelungi a ținut să precizeze în declarația oferită pentru Ziarul de Gardă, cu referire la casa în care locuiește că „deși am fost numit în funcția de Președinte al Curții Supreme în februarie 2012, am revenit la Chișinău în mai 2012. Mi-am cumparat casa în iulie 2012, din banii economisiți din salariul de judecător al Curții Europene. În comparație cu celelalte case din zonă și cu standardele fastului și ale luxului, casa mea chiar este una modestă”. 


Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.zdg.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Comentariile Dvs. la articolele de pe www.zdg.md sunt apreciate, dacă sunt exprimate într-un limbaj decent. Ne rezervăm dreptul să nu publicăm sau să ștergem mesajele care aduc ofense și injurii celorlalți vizitatori, care incită la ură de rasă, religie și sex.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *