Principală  —  Ştiri  —  Justiție   —   Tânăr de 23 de ani,…

Tânăr de 23 de ani, trimis în judecată pentru că și-a omorât mama cu un cuțit de bucătărie

Imagine simbol. Sursă: curier.ro

Un tânăr de 23 de ani, originar din Chișinău, a fost trimis în judecată pentru omorul intenționat al propriei mame, care activa în calitate de profesoară a claselor primare, anunță Procuratura Generală printr-un comunicat de presă.

Procuratura scrie că, potrivit probelor acumulate de procurori și polițiști, între făptuitor și victimă existau de mai mult timp tensiuni familiale și conflicte. În data de 17 iulie 2025, în urma unei noi altercații, tânărul i-ar fi aplicat mamei sale o lovitură cu un cuțit de bucătărie în zona toracelui. Lovitura a provocat lezarea aortei și hemoragie internă, conducând la decesul victimei.

În momentul în care polițiștii s-au deplasat la locul faptei și au încercat să pătrundă în apartamentul amplasat la etajul 4 al blocului de locuit, făptuitorul nu le-a deschis ușa și, în încercarea de a se eschiva, a sărit de pe geam.

„În cadrul audierilor, învinuitul nu și-a recunoscut vina și a refuzat să facă declarații. Conform prevederilor articolului 145 alin. (2) lit. e¹) din Codul penal („omor intenționat asupra unui membru de familie”), fapta imputată se sancționează cu închisoare de până la 20 de ani sau detențiune pe viață”, se menționează în comunicat.

Până la pronunțarea unei hotărâri definitive, învinuitul beneficiază de prezumția de nevinovăție.