Principală  —  IMPORTANTE   —   „Sunt suficiente probe pentru condamnare”.…

„Sunt suficiente probe pentru condamnare”. Dosarul în care bașcana Guțul are statut de învinuită, la un pas de a fi transmis în judecată

Foto: Facebook/Evghenia Gutul

Dosarul penal privind acceptarea finanțării fostului Partid „Șor”, în care bașcana Găgăuziei, Evghenia Guțul, are statut de învinuită, urmează să fie expediat în judecată în cel mai scurt timp, urmărirea penală fiind finalizată, spune procurorul general interimar, Ion Munteanu. El spune că, în opinia procurorilor, sunt suficiente probe pentru condamnarea bașcanei în această cauză penală.

Conform procurorului general interimar, termenul limită de a face cunoștință cu materialele cauzei penale a expirat la 19 aprilie, astfel cauza penală urmează să fie expediată în judecată.

„În această cauză penală, Evghenia Guțul are statut de învinuit. Cred că, în cel mai scurt timp, această cauză penală va fi prezentată instanței, cu rechizitoriu. Termenul limită de a face cunoștință cu materialele cauzei penale a expirat la 19 aprilie. De acum, a rămas doar lucrul tehnic pentru ca respectiva cauză penală să fie expediată în judecată. Evghenia Guțul a fost informată despre finalizarea urmăririi penale și posibilitatea de a lua cunoștință cu materiale cuazei penale. Potrivit informațiilor din 22 aprilie, furnizate de procuror, vineri, 18 aprilie, ea nu s-a prezentat pentru a lua cunoștință cu materialele cauzei penale, însă a înaintat unele cereri, care urmează a fi soluționate, potrivit procedurii, în 24 de ore și, respectiv, adoptarea soluției pe dosar. Soluția pentru care optează Procuratura Anticorupție este expedierea cauzei în judecată”, a spus Ion Munteanu în cadrul emisiunii În Profunzime de la Pro TV.

El spune că în raport cu alte 56 de persoane, care figurează în această cauză penală, urmărirea penală va continua.

Întrebat despre o posibilă condamnarea bașcanei, Ion Munteanu a precizat că „în opinia noastră, sunt suficiente probe pentru condamnarea în această cauză penală”.

În iulie 2023 Evghenia Guțul a scris pe pagina sa de Facebook că a fost chemată la PA pentru o discuție cu șefa PA, Veronica Dragalin, și adjunctul acesteia, Vasile Plevan, în care cei doi i-ar fi propus să închidă dosarul penal în care figurează, dacă ar fi renunțat la funcția de bașcan și ar fi depus mărturii împotriva colegilor de partid.

Reprezentanții PA au confirmat atunci că între Guțul, Plevan și Dragalin a avut loc o discuție, la care a asistat și avocatul bașcanului ales. „Acest exercițiu este unul ordinar”, spuneau atunci reprezentanții PA.