Principală  —  Ştiri  —  Justiție   —   Reacția directoarei INJ după ce…

Reacția directoarei INJ după ce Maia Sandu i-a cerut demisia

Directoarea Institutului Național al Justiției (INJ), Diana Scobioală, o îndeamnă, într-o înregistrare video, pe șefa Cabinetului de miniștri, Maia Sandu, să studieze legea, sugerându-i că aceasta nu-i poate cere demisia. Totodată, ea afirmă că numărul de specialiști pregătiți este stabilit de alte instituții.

„Vă îndemn să studiați legea cu privire la Institutul Național al Justiției și veți afla că INJ nu se află în subordinea Guvernului. Respectiv, dvs. nu dețineți competențe să-mi cereți demisia. Am aflat că intenționați să modificați legea și să plasați INJ sub controlul Guvernului. Este o practică asiatică și vine în contradicție cu principiile puse la baza creării instituției și recomandările Consiliului Europei”, declară șefa INJ.

Scobioală califică acuzațiile premierului privind actele de corupție în instituție ca fiind „nefondate și neprobate”.

„Numai de la un an de la preluarea mandatului meu, am implementat admiterea electronică, ceea ce presupune două teste scrise în fața computerului: psihologic și de specialitate, care conține 1600 de întrebări, pe care le publicăm pe site-ul INJ cu 60 de zile înainte de examen, precum și variantele de răspuns, răspunsul corect. Testul durează trei ore, la expirare candidatul primește imediat rezultatul. În aceste condiții, vă rog să ne explicați, cui să-i dăm mită și cine ia mită? Computerul, softul sau partenerii străini?”, adaugă aceasta.

Totodată, referitor la pregătirea specialiștilor, directoarea INJ precizează că instituția a obținut, în luna martie, trei certificate ISO, dar și că a renunțat demult la cursurile teoretice plictisitoare.

La fel, despre numărul mic de judecători, ea spune că nu INJ stabilește numărul de locuri scoase la concurs, este competența CSM și CSP, „care ne oferă aceste locuri în funcție de locurile vacante”.

„Aveți o rezervă de circa 60 de tineri instruiți la INJ, care își așteaptă rândul să fie angajați de CSM”, a conchis Scobioală.

Luni, 29 iulie, Maia Sandu a cerut demisia conducerii INJ, motivând că, de-a lungul timpului, această instituție a angajat oameni cu probleme de integritate.

Institutul Național al Justiției (INJ) a fost inaugurat la 9 noiembrie 2007. Potrivit Legii privind Institutul Național al Justiției, adoptată de Parlamentul Republicii Moldova pe 8 iunie 2006, INJ este o instituție publică ce dispune de patrimoniu propriu, autonomie administrativă, științifică și didactică.  INJ realizează formarea iniţială a candidaţilor la funcţiile de judecător şi de procuror, formarea continuă a judecătorilor şi a procurorilor în funcţie, a grefierilor, a asistenţilor judiciari, a şefilor secretariatelor instanţelor judecătoreşti, a consultanţilor procurorului, a consilierilor de probaţiune, a avocaților care acordă asistență juridică garantată de stat, precum şi  formarea inițială și continuă a altor persoane care activează în sectorul justiţiei, în cazurile prevăzute de legislaţie.

Colaj: inj.md