Principală  —  Ştiri  —  Justiție   —   Răspunsul PA privind tranzacțiile din…

Răspunsul PA privind tranzacțiile din 2011 în care a fost implicat Plahotniuc

Procuratura Anticorupție (PA) menționează, într-un răspuns oferit pentru Alexandru Slusari, vicepreședinte al Parlamentului, că aspectele privind legalitatea tranzacțiilor în care a fost implicat, în 2011, Vlad Plahotniuc, fostul lider democrat, sunt cercetate într-o cauză penală preluată de la autoritățile din România.

La începutul lunii august, Slusari a solicitat informații privind tranzacțiile din 2011, întrebând dacă „Vladimir Plahotniuc a achitat impozit pe venit din suma obținută” și „dacă aceste tranzacții au fost legale”, menționând că „au avut loc evaziuni fiscale în proporții deosebit de mari” și cerând intentarea unui proces penal.

Astăzi, 30 august, deputatul ACUM a publicat răspunsul PA, în care este precizat că „circumstanțele expuse în demers sunt examinate în cadrul cauzei penale preluate de la autoritățile din România”.

Contactați de ZdG, reprezentanții casei de avocatură ERA au afirmat că nu fac declarații pentru presă.

Potrivit G4Media.ro, în aprilie 2017, procurorii DIICOT au deschis o cauză pentru constituirea unui grup infracţional, şantaj, înşelăciune şi spălare de bani, după ce Veaceslav Platon, fost parlamentar și om de afaceri, a depus o plângere penală în acest sens.

Platon a reclamat autorităţilor române că Vladimir Plahotniuc l-ar fi înşelat şi deposedat de acţiuni la bănci şi companii de asigurare: Victoriabank, Banca de Economii, ASITO, Victoria-Asigurări şi Alfa Engineering. Platon s-a plâns procurorilor români că Vladimir Plahotniuc ar fi pus la cale un „take over” al afacerilor sale prin intermediul autorităţilor din Republica Moldova – Banca Centrală de la Chişinău şi organele de procuratură.