Principală  —  IMPORTANTE   —   Procurorii vor cere mandate de…

Procurorii vor cere mandate de arestare pentru cei șase foști și actuali angajați ai MAI bănuiți de fabricarea dosarului lui Petic: au aderat la organizația criminală condusă de Vladimir Plahotniuc

Procurorii din cadrul Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) anunță că vor cere mandate de arestare pentru cei șase foști și actuali angajați ai MAI bănuiți de fabricarea dosarului în care fostul angajat al Inspectoratului General al Poliției de Frontieră Gheorghe Petic a fost acuzat de viol.

Potrivit procurorilor, cei șase foști și actuali angajați ai Ministerului Afacerilor Interne (MAI) au aderat la organizația criminală condusă de Vladimir Plahotniuc, recunoscut vinovat, prin Declarația cu privire la recunoaşterea caracterului captiv al statului, de control ilegal şi anticonstituţional exercitat asupra instituțiilor publice.

„Procurorii PCCOCS urmează, pe parcursul următoarelor 24 de ore, să înainteze învinuirea persoanelor implicate și prezinte în instanța de judecată demersurile privind solicitarea aplicării arestului preventiv. Printre aceștia figurează și fostul șef al fostei subdiviziuni vizate în dosar”, menționează reprezentanții PCCOCS.

Astfel, în 2018, aceștia și-au folosit situația de serviciu și au înscenat infracțiunea de comitere a violului de către un cetățean. În acest scop, pe lângă abuz de serviciu, aceștia au comis și încălcarea inviolabilității vieții personale, au organizat depunerea de către așa-zisa „victimă” a plângerii false și au determinat-o să facă declarații mincinoase.

„Prin urmare, au fost prejudiciate nu doar drepturile cetățeanului vizat, ci și imaginea instituției Poliției în fața societății, ceea ce reduce din importanța și valoarea activității polițienești veritabile”, se menționează în nota PCCOCS.

Potrivit legii, cei șase sunt pasibili de pedepse penale, inclusiv pedeapsa cu închisoarea pentru un termen de la 3 la 8 ani. Potrivit PCCOCS, legea prevede privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 10 la 15 ani.

Serviciul Informații și Securitate (SIS) a publicat marți, 5 octombrie, secvențe video despre care reprezentanții SIS susțin că au fost surprinse în momentul înscenării pretinsului viol de care a fost acuzat Gheorghe Petic.