Principală  —  IMPORTANTE   —   Procurorii și ofițerii CNA efectuează…

Procurorii și ofițerii CNA efectuează percheziții la un angajat al Poliției de Frontieră și complicele său, într-un dosar privind traficul de influență și coruperea pasivă

Procurorii oficiului Sud al Procuraturii Anticorupție (PA), în comun cu ofițerii Direcţiei generale teritoriale „Sud” a Centrului Național Anticorupție (CNA), au descins marți, 3 ianuarie, cu percheziții la doi angajați ai Poliției de frontieră, precum și la punctul de control de trecere a frontierei Giurgiulesti-Reni. Acțiunile de urmărire penală se desfășoară în cadrul unui dosar pornit pe faptul săvârșirii traficului de influență și coruperii pasive, anunță PA.

Potrivit materialelor cauzelei penale, un grup de persoane, susținând că au influență asupra angajaților IGPF, au pretins și primit în numerar, de la doi cetățeni ai Ucrainei în criptovalută, echivalentul sumei de 12500 de dolari și 600 de euro, pentru a le facilita trecerea ilegală a frontierei de stat a R. Moldova, cât și a oferi un aspect legal aflării acestora pe teritoriul R. Moldova.

„În acest context, un angajat al IGPF, contra mijloacelor bănești (sumă nestabilită la moment) a introdus în Sistemul informațional „Traversări”, informația privind intrarea în RM și a aplicat ștampilele – ieșire, în pașapoartele cetățenilor ucraineni.

Totodată, în cadrul urmăririi penale au fost obținute probe privind transferurile în criptovalută pretinse de la cetățenii ucraineni menționați supra, precum și dovezi care indică faptul, că aceștia nu au traversat frontiera RM prin PCTF Giurgiulești-Reni”, menționează PA.

Conform PA, perchezițiile sunt în derulare. Documentarea cazului a fost realizată cu suportul operativ al ofițerilor de investigație ai Direcției Regionale Sud din cadrul Inspectoratului General al Poliției de Frontieră.