Principală  —  IMPORTANTE   —   Poliția vine cu precizări în…

Poliția vine cu precizări în legătură cu altercațiile de la protestul veteranilor: „Toate acțiunile ilegale sunt documentate”

În dimineața zilei de 31 mai, mai mulți veterani au organizat un protest în centrul capitalei. Manifestația s-a lăsat însă cu altercații între forțele de ordine și participanții la protest. În timp ce veteranii au declarat că au fost blocați pentru a nu se putea exprima, Poliția declară că a intervenit pe motiv că organizatorii au indicat în declarația notificată la Primărie alte informații despre protest.

Totodată, Poliția declară că organizatorii au încălcat măsura cu privire la întrunirile în masă care se pot desfășura într-un număr nu mai mare de 50 de persoane, dar și că majoritatea participanților la manifestație nu au purtat măști de protecție și nu au păstrat distanța socială.

Manifestația veteranilor a început în PMAN, după care protestatarii s-au deplasat în fața Parlamentului. Potrivit poliției, chiar dacă întrunirea a fost anunțată în PMAN, la începutul evenimentului organizatorii au îndemnat veteranii prezenţi să se deplaseze la Parlament, unde va fi amplasată scena improvizată într-un autocamion, direct pe carosabil.

„În contextul în care în declarația notificată la Primărie locul desfășurării măsurii de protest era PMAN, iar anumite mijloace tehnice și unități de transport nu au fost menționate în declarație, forțele de ordine au dispus verificarea autocamionului cu scena improvizată, moment în care participanții la protest au forţat cordonul format din carabinieri și au pornit altercațiile. Cu atât mai mult că unitatea de transport amplasată pe carosabil crea un pericol pentru circulația rutieră. Precizăm faptul că poliția este responsabilă pentru siguranța fiecărui participant la acțiune și securitatea traficului rutier. Respectiv, despre deplasarea în marș a participanților, schimbarea locației acțiunii de protest și amplasarea pe carosabil a unui mijloc de transport despre care oamenii legii nu au știut au creat divergențe între protestatari și oamenii legii. Fără ca să-și coordoneze acțiunile cu forțele de ordine și folosind expuneri agresive, protestatarii și-au continuat deplasarea spre Parlament, unde la intersecția bd. Ștefan cel Mare și Sfînt cu str. Sfatul Țării au forțat cordonul forțelor de ordine, blocând partea carosabilă, nesubordonându-se cerințelor legale de a-și înceta acțiunile și aplicând violența asupra angajaților forțelor de ordine; ca rezultat fiind necesară suplimentarea numărului de angajați”, precizează Poliția.

De cealaltă parte, după ce mai mulți carabinieri au format un cordon în fața protestatarilor și a autocamionului care transporta boxele acestora, veteranii au declarat că au fost blocați pentru a nu fi lăsați să vorbească și să protesteze împotriva guvernării.

Mai târziu, în rezultatul discuțiilor dintre poliție și protestatari, ultimilor li s-a permis accesul pentru a continua protestul, dar cu respectarea ordinii publice.

Ordinea și securitatea publică a fost asigurată de către 350 angajați ai Inspectoratului General al Poliției, 200 de militari ai Inspectoratului General de Carabinieri și 22 de angajați ai Inspectoratului General pentru Situații de Urgență.

Totodată, Poliția menționează că organizatorii au încălcat Hotărîrea nr. 11 din 15 mai a Comisiei Naționale Extraordinare de Sănătate Publică, punctul 22, unde este menționat: „Se admite organizarea întrunirilor în masă cu caracter unic, cu participarea unui număr mai mic de 50 de persoane, cu respectarea măsurilor de către organizatori a listei de evidență epidemiologică a evenimentului, după modelul (nume, prenume, IDNP, număr de telefon, adresă e-mail, adresă de domiciliu), cu excepția spațiilor care sunt în adiacentul instituțiilor publice, de învățământ, spitalelor sau altor locuri cu risc sporit de infecție.”

Poliția va documenta „acțiunile ilegale” admise în timpul protestului.