Principală  —  IMPORTANTE   —   Percheziții la domiciliul fostului director…

Percheziții la domiciliul fostului director ASP Vladislav Zara în dosarul privind achiziționarea blanchetelor pentru pașapoarte

Procurorii anticoruptie (PA) efectuează marți, 10 mai, percheziții la domiciliul fostului director al Agenției Servicii Publice (ASP) Vladislav Zara în cadrul dosarului penal privind achiziționarea blanchetelor pentru pașapoarte la Agenția Servicii Publice.

Vladislav Zara, director adjunct al Agenției Servicii Publice (ASP), a fost numit în 2020 în funcția de director al instituției, fără a trece vreun concurs, întrucât Guvernul a aprobat recent modificări în acest sens.

Zara a fost anterior director general al Agenției Medicamentului și Dispozitivelor Medicale, funcție din care a fost demis la 1 iulie de Guvernul Sandu. În 2015, ZdG a constatat că Vladislav Zara, pe atunci fiind șef al Î.S. „Gări şi Staţii Auto”, nu şi-a indicat firma soţiei în declaraţia cu privire la venituri şi proprietăţi. Tot atunci, ZdG scria că tatăl acestuia, Aurel Zara, este membru al biroului executiv al filialei Partidului Democrat din Bălţi.

În 2021, Vladislav Zara a demisionat din funcția de director al ASP.

La 5 mai, fostul șef al Agenției Servicii Publice (ASP), Serghei Railean, reținut în dosarul privind achiziționarea blanchetelor pentru pașapoarte, a fost plasat în arest preventiv pentru 20 de zile, iar alte 11 persoane, printre care foști și actuali angajați ai ASP, au fost plasate în arest la domiciliu pentru 30 de zile. În privința celui de-al 13-a suspect a fost aplicată liberarea provizorie sub control judiciar pentru 30 dezile.

La 3 mai, procurorii anticorupție au efectuat 60 de percheziții, la mai multe locații, în dosarul blanchetelor pentru pașapoarte. Potrivit procurorilor anticorupție, în urma descinderilor, în total, 13 persoane, printre care foști și actuali angajați ai Agenției Servicii Publice (ASP), au fost reținute, audiate și plasate în detenție provizorie în izolatorul Centrului Național Anticorupție (CNA) și în izolatorul de detenție provizorie a Direcției de Poliție a Capitalei.

Potrivit informațiilor acumulate de procurori, cele 13 persoane sunt suspectate că au prejudiciat interesele Î.S. „CRIS REGISTRU” și ulterior ASP cu aproximativ 26 milioane euro, echivalentul a peste 500 milioane lei, bani de care a beneficiat grupul criminal organizat. Detalii aici

Cele 13 persoane, printre care foști și actuali angajați ai Agenției Servicii Publice (ASP), reținute și plasate în detenție provizorie pentru 72 de ore în dosarul privind achiziționarea blanchetelor pentru pașapoarte au acționat, în perioada 2013-2021, „la indicația unui grup criminal special organizat în spatele căruia se afla o persoană notorie la acel moment în societate”. Asta spun procurorii anticorupție care, la 3 mai curent, au efectuat peste 60 de percheziții la mai multe locații în dosarul penal privind achiziționarea blanchetelor pentru pașapoarte.

Potrivit unor surse ale Ziarului de Gardă, din cadrul organelor de drept, grupul criminal organizat a fost condus în perioada 2013-2021 de trei lideri. „Grupul criminal” a fost creat în 2013 de către fostul lider al Partidului Democrat din Moldova (PDM), ex-deputatul Vladimir Plahotniuc, și a fost condus de către acesta până în 2019, atunci când Plahotniuc a plecat din R. Moldova după ce partidul pe care-l conducea, PDM, a cedat guvernarea unei coaliții formate din Blocul ACUM și PSRM, destrămată în noiembrie 2019. Ulterior plecării lui Plahotniuc din țară, pe numele acestuia au fost pornite mai multe cauze penale.

Citiți și: Dosarul privind achiziționarea blanchetelor pentru pașapoarte. Cele 13 persoane reținute au acționat la indicația „unui grup criminal organizat”. Doi foști deputați democrați și un om de afaceri – lideri ai grupului. Unul dintre cei vizați „așteaptă învinuirile oficiale”

Astfel, în 2019 grupul criminal organizat a fost preluat și condus de către fostul deputat democrat Vladimir Andronachi, considerat un apropiat al fostului lider al PDM Vladimir Plahotniuc, și de către omul de afaceri Alexandru Vîlcu, cunoscut drept un apropiat al fostului președinte al R. Moldova socialistul Igor Dodon și care în 2020 preluase compania deputatului fugar Ilan Șor, care deținea magazine duty free.

Tot sursele ZdG susțin că Vîlcu, la fel ca Plahotniuc și Andronachi nu se află pe teritoriul R. Moldova.

Dosarul privind achiziționarea blanchetelor pentru pașapoarte: 60 de percheziții și 13 persoane, majoritatea foști și actuali angajați ai ASP, reținute. Detalii de la procurori