Principală  —  Ştiri  —  Justiție   —   PCCOCS oferă detalii despre dosarul…

PCCOCS oferă detalii despre dosarul lui Andrei Tranga, proprietarul „Andy’s Pizza”

Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale informează prin intermediul unui comunicat de presă că în luna aprilie 2019, de către procurorii PCCOCS au fost inițiate investigațiile în cadrul a 2 cauze penale, urmărirea penală fiind pornită pe faptul traficului de influență, săvârșit în proporții deosebit de mari, precum și pe faptul șantajului, caracterizat prin transmiterea controlului asupra unei societăți comerciale și asupra activelor acesteia, acțiuni comise în interesul unui grup criminal organizat.

În urma efectuării acțiunilor de urmărire penală și a măsurilor speciale de investigație, de către procurorii și ofițerii PCCOCS au fost administrate probe cu privire la acțiunile infracționale menționate mai sus, comise de către membrii grupului criminal.

Astfel, la data de 25.04.2019, de către procurorii și ofițerii PCCOCS, cu suportul ofițerilor SIS, au fost reținute în flagrant 5 persoane, după primirea unei părți din banii estorcați (30 000 euro).

Concomitent, în cadrul perchezițiilor au fost depistate și ridicate mijloacele financiare estorcate, mijloacele electronice de comunicare, calculatoare, documente și acte care probează circumstanțele cauzelor penale.

„De asemenea, în spațiul public au apărut aluzii referitoare la presiunile asupra a două rețele de restaurante. În acest context, necesită a preciza că procurorii și ofițerii PCCOCS nu au efectuat careva acțiuni de urmărire penală, cum ar fi de percheziții, ridicări de documente sau obiecte, care ar periclita acestor agenți economici”, se menționează în comunicat.

Andrei Tranga este proprietarul lanțului de restaurante „La Plăcinte” și „Andy’s Pizza”. Acesta a fost reținut de procurorii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale, vineri, 26 aprilie, într-un dosar penal deschis pentru șantaj. Tranga ar fi fost implicat într-o schemă de preluare a afacerii lui Viorel Varzari şi anume a întreprinderii SRL „Molinart Grup”, deținătorul mărcii comerciale „ARTINOX”.