Principală  —  Ştiri  —  Justiție   —   Pauza continuă. Curtea de Apel…

Pauza continuă. Curtea de Apel Cahul a amânat o nouă ședință în dosarul lui Ilan Șor

Examinarea dosarului lui Ilan Șor este amânată de la o ședință la alta. În timp ce fostul primar de Orhei este anunțat în căutare internațională, magistrații de la Curtea de Apel Cahul au luat o pauză de la examinarea dosarului de învinuire pe numele acestuia, motivul fiind dispunerea unei expertize la solicitarea avocaților lui Șor.

Update: Ministrul Justiției solicită verificarea magistraților de la Curtea de Apel Cahul care examinează dosarul lui Ilan Șor

Din cauza acestei expertize, ședințele în dosarul lui Șor sunt amânate practic în fiecare lună, iar pe portalul instanțelor de judecată, la rubrica „rezultatul ședinței”, vedem același text de fiecare dată:

„Şedinţa amânată, dat fiind faptul că dosarul nu a parvenit de la Centru Național de Expertize Judiciară, ședința de judecată se amână.”

Anterior, Centrul Național de Expertize Judiciare (CNEJ) al Ministerului Justiției anunța că, actualmente, efectuarea expertizei economico-financiare judiciare în dosarul lui Ilan Șor este suspendată „în legătură cu necesitatea prezentării de către ordonator a unor materiale suplimentare pentru examinare”.

Potrivit adjunctului procurorului general, Ruslan Popov, Procuratura a fost împotriva efectuării acestei expertize și a cerut în instanță accelerarea judecării cauzei.

Ruslan Popov

„Cercetarea judecătorească pe această cauză nu este finalizată pentru că la cererea părții apărării, judecătorii au admis și au dispus efectuarea unei expertize financiar-bancare la Banca de Economii. Pe parcursul efectuării acestei expertize au apărut anumite probleme cu privire la prezentarea documentației necesare pentru realizarea expertizei. Am înțeles că ea a fost deja prezentată și urmează a fi executată. Procuratura a fost contra acestei expertize pentru că se interpretează că se tergiversează cauza”, precizează Popov.

Reţinut în mai 2015, Ilan Şor a fost condamnat în 2017 la şapte ani şi şase luni de închisoare pentru escrocherie şi spălare de bani, dar instanţa a dispus ca pedeapsa să intre în vigoare doar după ce va deveni definitivă.

Ilan Șor, în privința căruia este aplicată interdicția de a părăsi țara, a apărut în spațiul public pentru ultima oară la 12 iunie, în cadrul unei conferințe de presă. Se întâmpla cu două zile înainte ca PDM să cedeze puterea și să treacă în opoziție.

La 30 iulie, Ministerul Afacerilor Interne a declarat că Ilan Șor a părăsit ilegal țara și că a fost anunțat în căutare națională și internațională. Ulterior, la 15 august 2019, la solicitarea procurorului general interimar, Dumitru Robu, deputații l-au lipsit pe Ilan Șor de imunitate parlamentară.