Principală  —  IMPORTANTE   —   Organizatorul contrabandei cu peste 180…

Organizatorul contrabandei cu peste 180 mii de dolari din Ucraina a fost reținut de oamenii legii

Sursa foto: PCCOCS

Procurorii din cadrul Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS), de comun cu ofițerii Serviciului Vamal (SV), anunță reținerea unui bărbat bănuit că ar fi organizatorul contrabandei cu peste 180 mii de dolari din Ucraina, la postul vamal Vulcănești, la sfârșitul lui martie.

Potrivit unui comunicat al PCCOCS, domiciliul și mijloacele de transport ale bărbatului în vârstă de 32 de ani au fost vizate de percheziții.

„(…) Urmează ca Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) să solicite aplicarea arestului preventiv în privința învinuitului, care anterior a fost cercetat și pentru huliganism și pentru conducerea mașinii în stare de ebrietate.

În ceea ce-i privește pe ceilalți patru bărbați care au tăinuit banii în vamă aceștia continuă să fie investigați în stare de arest preventiv, timp în care beneficiază de prezumția nevinovăției, potrivit legii. Măsura a fost dispusă urmare a contestării de către PCCOCS la Curtea de Apel Chișinău a refuzului demersului procurorilor de către Judecătoria Chișinău, sediul Ciocana”, se mai spune în comunicat.

Anterior, procurorii anunțau reținerea la postul vamal Vulcănești, la intrarea în țară din Ucraina, a patru bărbați care au selectat culoarul verde – „nimic de declarat.” Totuși, funcționarii au dispus efectuarea controlului fizic detaliat al mașinii și bunurilor transportate. Astfel, au fost depistate tăinuite de către bănuiți, în buzunarele din scurtă și pantaloni, precum și sub centura de la brâu, bani în sumă totală de 181 mii de dolari americani (a câte 81.000 dolari, 60.000 dolari și 40.000 dolari).

La fața locului au intervenit ofițerii vamali care, sub conducerea PCCOCS, au reținut mijloacele financiare și cinci telefoane ce aparțineau persoanelor. De asemenea, oamenii legii i-au reținut și pe cei patru bărbați – șoferul, un conațional în vârstă de 29 de ani, cât și pasagerii, trei conaționali cu vârstele de  22, 28 și 31 de ani.

Ulterior, ofițerii au desfășurat cinci percheziții la domiciliile și în mijloacele de transport ale bănuiților (unii dintre aceștia fiind anterior cercetați și pentru organizarea migrației ilegale, furt, accidente).