Principală  —  IMPORTANTE   —   O angajată din cadrul ASP…

O angajată din cadrul ASP și o femeie din Tighina, reținute pentru fals în acte publice și fals informațional. CNA: au pus la cale o schemă prin care cetățeni străini obțineau fraudulos acte de identitate moldovenești

O funcționară din cadrul Agenției Servicii Publice (ASP) și o femeie din Tighina au fost reținute de ofițerii Centrului Național Anticorupție (CNA) și procurorii anticorupție, fiind bănuite de fals în acte publice și fals informațional. Potrivit CNA, cele două sunt cercetate pentru organizarea unei scheme, prin care ar fi acordat acte de identitate moldovenești false unor cetățeni străini.

Potrivit datelor anchetei, în luna decembrie 2021, persoane publice de la Serviciul stare civilă din Căușeni și Serviciul eliberarea actelor de identitate din municipiul Chișinău a ASP, acționând în complicitate, ar fi emis buletin de identitate pe numele unui ucrainean, introducând date vădit false în actul oficial. Astfel, buletinul moldovenesc, eliberat pe numele cetățeanului Ucrainei, conținea fotografia ucraineanului, iar datele personale erau ale unui locuitor din stânga Nistrului.

În cadrul documentării, s-a constatat că, pentru a perfecta acest gen de acte, locuitoarea din Tighina identifica persoane din regiunea transnistreană, care anterior ar fi deținut cetățenia Republicii Sovietice Socialiste Moldovenești, dar care, după schimbarea noilor reguli de evidență a populației, nu și-ar fi redobândit oficial cetățenia R. Moldova și, contra unei recompense, le propunea să cedeze datele personale în favoarea unei alte persoane. Ulterior, persoana, care își perfecta buletin de identitate nou, mergea la ASP, însoțită de alți trei cetățeni ai R. Moldova care confirmau identitatea acesteia prin recunoaștere. În acest mod, pe noul buletin de identitate era imprimată poza titularului cu datele de identitate ale unui cetățean din regiunea transnistreană, care era deja inclus în Registrul de evidență a populației al R. Moldova.  

Funcționara de la ASP și femeia din Tighina sunt reținute pentru 72 de ore. Ambele sunt suspectate că ar fi aplicat schema descrisă în mai multe cazuri, care urmează să fie investigate de CNA și procurori.