Principală  —  Ştiri  —  Justiție   —   Fostul șef al Inspectoratului Energetic…

Fostul șef al Inspectoratului Energetic de Stat Iacov Timciuc, care și-ar fi favorizat ginerele, deferit justiției pentru depășirea atribuțiilor de serviciu

Procuratura Anticorupție (PA) anunță despre finalizarea urmăririi penale și remitere în instanța de judecată pentru examinare în fond a cauzei penale de învinuire a ex-șefului Inspectoratului Energetic de Stat, fiindu-i incriminată săvârșirea infracțiunii de depășire a atribuțiilor de serviciu (art. 328 alin. (1) din Codul penal). Urmărirea penală a fost pornită de către Centrul Național Anticorupție în baza sesizării Autorității Naționale de Integritate (ANI) privind actul de constatare din iulie 2020 pe numele lui Iacov Timciuc.

„În cadrul urmăririi penale, s-a stabilit că, învinuitul, activând în calitate de șef al Inspectoratului Energetic de Stat, a semnat în situații de conflict de interese 21 de acte administrative în privința propriei persoane, acordându-și cu încălcarea normelor legale și a clauzelor contractuale premii, ajutoare materiale și sporuri salariale, fiind cauzate daune în proporții considerabile în mărime totală de 81 744,5 lei”, se arată în comunicatul PA.

Învinuitul nu și-a recunoscut vina, iar cauza penală a fost trimisă pentru examinare în fond la Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani.

Conform Procuraturii, pentru infracțiunea comisă legea prevede pedeapsa cu amendă în mărime de la 32 500 la 57 500 lei sau cu închisoare de până la 3 ani, în ambele cazuri cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcții sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 2 la 5 ani.

ZdG a scris în luna iulie 2020 că ANI a emis act de constatare în privința fostului șef al Inspectoratului Energetic de Stat (IES), Iacov Timciuc, care a admis încălcarea regimului juridic al conflictelor de interese.

În perioada 2012-2019, Timciuc, exercitând funcția de șef al Inspectoratului, ar fi luat decizii și ar fi semnat 136 de acte administrative și juridice – 21 de acte în privința sa și 115 acte l-au vizat pe ginerelui său, pe care l-ar fi angajat în anul 2011.

Potrivit materialelor din dosar, inspectorul de integritate a stabilit că, prin semnarea actelor administrative în privința sa, fostul șef al IES ar fi obținut beneficii ilegale în mărime de 81 700 de lei.

Fostul șef al IES, în anul 2018, a semnat un ordin intern prin care și-a desemnat ginerele în calitate de adjunct al său, urmând ca acesta să exercite funcția pe durata reorganizării IES prin fuziune cu Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică. La rândul său, în perioada 2012 -2018, ginerele ar fi câștigat de pe urma celor 115 acte administrative și juridice – diferite premii și măriri substanțiale la salariu, în cuantum de 15%, 25% și 30% din salariul de funcție.

Timciuc s-a înscris în 2019 în concursul pentru funcția de director al Consiliului de administrație al Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică (ANRE). În 2009, pentru o perioadă de circa trei luni, a deținut funcția de ministru al Administrației Publice Locale, din 2001 până în 2005 a condus Ministerul Energeticii, iar înainte de aceasta a fost prim-viceministrul Economiei. La fel, Timciuc a mai fost deputat și ambasador în China și Coreea.