Principală  —  Ştiri  —  Justiție   —   Dorin Chirtoacă va fi plasat…

Dorin Chirtoacă va fi plasat în arest la domiciliu

Dorin Chirtoacă, edilul capitalei, va fi plasat în arest la domiciliu pentru 30 de zile. Decizia a fost luată de către magistrații Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani. Edilul capitalei a refuzat să facă declarații de presă. Între timp, în fața Judecătoriei Buiucani s-a adunat un grup de oameni, pentru a-l susține pe edil. Aceștia au scandat: „Dorin, noi suntem cu tine”.

Deputata Alina Zotea a criticat reținerea lui Dorin Chirtoacă. „Vom apăra ceea ce a făcut primarul, pentru că este o personalitate curată. A muncit cinstit pentru Chișinău. Acum, mergem acasă la edilul capitalei, în fața blocului și vom sta acolo atâta trimp cât va fi nevoie, până la eliberarea sa”, a declarat deputata PL.

Amintim că primarul mun. Chișinău a fost reținut ieri seara de către ofițerii CNA și procurorii anticorupție în dosarul parcărilor cu plată, dosar în care au ajuns anterior, după gratii, viceprimarul Nistor Grozavu și șeful Direcției Transport, Igor Gamrețchi. Chirtoacă a fost reținut după ce timp de 4 ore procurorii au efectuat percheziții în biroul său de serviciu, iar ulterior, la domiciliul său.