Principală  —  IMPORTANTE   —   Doi judecători pentru care CSM…

Doi judecători pentru care CSM a eliberat acordul privind demararea urmăririi penale, reținuți pentru 72 de ore

În rezultatul perchezițiilor efectuate, doi judecători au fost reținuți pentru 72 ore, unul dintre care activează în cadrul Curții de Apel Chișinău, iar cel de-al doilea în cadrul Judecătoriei Chișinău, informează Procuratura Anticorupție (PA) printr-un comunicat.

„Procurorii urmează să decidă dacă vor fi înaintate demersuri privind aplicarea măsurii preventive sub formă de arest. În acest moment percheziţiile sunt în curs de desfăşurare, cu detalii suplimentare vom reveni”, se spune într-un comunicat al PA.

Marți, 14 noiembrie, PA anunță că, în comun cu Centrul Național Anticorupție (CNA), efectuează percheziții în birourile, automobilele și la domiciliile celor patru judecători pentru care plenul Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) a admis sesizările procurorului general interimar, prin care s-a solicitat eliberarea acordului privind efectuarea acțiunilor de urmărire penală în privința unor magistrați, cercetați penal de către PA.

Conform președintelui interimar al CSM, Sergiu Caraman, cei patru judecători sunt de la Judecătoria Chișinău și de la Curtea de Apel Chișinău, iar dosarele penale sunt conectate.

În primul caz, unul dintre judecători este bănuit de corupere pasivă și trafic de influență (art. 324 alin.(3) lit.a), art. 326 alin.(1), art. 326 alin.(11), art. 326 alin.(2) lit.b) din Codul penal). Prin urmare, Consiliul a dat acordul pentru demararea acțiunilor de urmărire penală, inclusiv aducerea silită, reținerea, arestarea și efectuarea perchezițiilor.

Pentru alți doi judecători, care sunt bănuiți de complicitate la trafic de influență (art. 42 alin.(5), art. 326 alin.(11), art. 326 alin.(2) lit.b) din Codul penal) și, respectiv, trafic de influență (art. 326 alin.(2) lit.b) din Codul penal), a fost eliberat acordul pentru aceleași acțiuni de urmărire penală.

Ultimul judecător implicat este bănuit de corupere activă (art. 325 alin.(3) lit.a1din Codul penal), fiind eliberat acordul pentru pornirea urmăririi penale, aducerea silită, reținerea, arestarea și efectuarea perchezițiilor.

„În acest context, ținem să asigurăm că investigațiile penale se efectuează în limitele legislației procesual penale, cu respectarea tuturor drepturilor și libertăților persoanelor urmărite penal, cu asigurarea principiului prezumției de nevinovăție, confidențialității urmăririi penale, respectării vieții private și a datelor cu caracter personal. Cu detalii suplimentare vom reveni”, a menționat PA.

Cu 8 voturi „pro” și 0 voturi „împotrivă”, CSM a admis sesizarea procurorului general interimar referitor la eliberarea acordului pentru efectuarea acțiunilor penale în privința a patru judecători, fără a le face publice numele magistraților.