Principală  —  Ştiri  —  Justiție   —   LIVE/ CSM a admis sesizările…

LIVE CSM a admis sesizările privind „eliberarea acordului pentru efectuarea unor acțiuni de urmărire penală” în privința a patru judecători

Captură de ecran/Privesc

UPDATE 11:31 Cu 8 voturi „pro” și 0 voturi „împotrivă”, CSM a admis sesizarea procurorului general interimar referitor la eliberarea acordului pentru efectuarea acțiunilor penale în privința a patru judecători, fără a le face publice numele magistraților.

Cei patru judecători bănuiți au fost suspendați din funcții până la adoptarea unei hotărâri definitive pe cauzele penale.

La ședința CSM au fost prezenți procurorul general interimar Ion Munteanu și șefa Procuraturii Anticorupție (PA) Veronica Dragalin.

Astfel, CSM a aprobat dispunerea pornirii urmăririi penale, reţinerii, aducerii silite, arestării și percheziţiei celor patru judecători.

Judecătorii sunt bănuiți de trafic de influenţă, corupere pasivă și corupere activă.

Știrea inițială:

Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) s-a convocat în ședință extraordinară în dimineața zilei de marți, 14 noiembrie. Membrii CSM examinează un singur subiect – sesizările procurorului general interimar, Ion Munteanu, referitor la „eliberarea acordului pentru efectuarea unor acțiuni de urmărire penală în privința unor judecători”.

Contactată de ZdG, purtătoarea de cuvânt a Procuraturii Generale Violina Moraru a afirmat că va reveni cu detalii mai târziu.

Deși, potrivit agendei, ședința trebuia să înceapă la ora 08:00, aceasta a început să fie transmisă online abia după ora 10:30.

Reprezentanții CSM au confirmat pentru ZdG că ședința are loc de la ora 08:00, iar membrii CSM sunt deja în deliberări.