Principală  —  IMPORTANTE   —   Doi foști factori de decizie…

Doi foști factori de decizie de la Aeroportul Mărculești, trimiși în judecată pentru prejudicierea întreprinderii cu aproape 39 milioane de lei

Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) anunță miercuri, 1 iunie, că a transmis în instanța de judecată cauza penală privind învinuirea a doi foști factori de decizie ai „Aeroportului Internațional Mărculești” pentru depășirea atribuțiilor lor de serviciu.

Potrivit PCCOCS, cei doi au semnat documente prin care transformau datoria întreprinderii pentru reparația aeronavelor de către o companie din Rusia, realizată în 2010-2013, în împrumut cu dobânda anuală de 30%, ce urmează să fie returnat aceleași companii.

Procurorii PCCOCS le incriminează celor doi faptul că în perioada anilor 2010-2017 au conceput o schemă infracțională menită să reducă veniturile estimate ale întreprinderii pe care o administrau, de natură să ducă la falimentarea ei.

Prin urmare, prin acțiunile ilegale înfăptuite, cei doi au cauzat un prejudiciu de aproape 1,9 milioane de euro și peste 60 000 de dolari americani, sume care convertite cifrează aproape 39 milioane de lei. Concomitent solicitărilor de pedepsire a acestora depuse de către procurorii PCCOCS, oficiul Nord, la Judecătoria Soroca, sediul Florești, urmează ca fondatorul întreprinderii să inițieze în instanță și o acțiune civilă, prin care prejudiciul cauzat statului să fie recuperat din contul inculpaților.

Potrivit legii, faptele de care aceștia sunt acuzați se pedepsesc cu amendă în mărime de până la 57.500 lei sau cu închisoare de până la 3 ani, în ambele cazuri cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 2 la 5 ani.

Până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești finale, cei doi se prevalează de prezumția nevinovăției.

Percheziții la foști factori de decizie de la Aeroportului Internațional Mărculești. PCCOCS: au prejudiciat întreprinderea cu 10 milioane de lei