Principală  —  IMPORTANTE   —   DOC/ Un fost deputat transfug…

DOC Un fost deputat transfug nu va putea exercita nicio funcție publică în următorii trei ani, după ce, fiind primar, a semnat contracte cu firma socrului său, la care și soția sa era angajată. Decizia irevocabilă emisă de CSJ

Grigore Repeșciuc, fost primar al orașului Căușeni și fost deputat, care anterior a schimbat mai multe tabere politice, nu va putea exercita nicio funcție publică în următorii trei ani. 

Asta după ce la 9 februarie curent Curtea Supremă de Justiție (CSP) a respins cererea de revizuire a hotărârii anterioare a CSJ în cauza în care Repeșciuc a cerut anularea actului Autorității Naționale de Integritate (ANI), prin care s-a constatat că pe perioada mandatului lui de primar la Căușeni a semnat contracte cu firma socrului său, la care și soția sa era angajată.

„Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie dispune:
Se respinge ca fiind inadmisibilă cererea de revizuire depusă de către Grigore Repeșciuc, împotriva încheierii din data de 22 decembrie 2021 a Curții Supreme de Justiție emisă în cauza de contencios administrativ la acţiunea depusă de către Grigore Repeșciuc împotriva Autorităţii Naţionale de Integritate privind anularea actului administrativ”, se menționează în încheierea CSJ.

Încheierea nu se supune niciunei căi de atac.

La 22 decembrie 2021, CSJ a emis o încheiere prin care a declarat inadmisibil recursul depus de Grigore Repeşciuc împotriva deciziei instanței de apel, prin care s-a menținut hotărârea primei instanțe de a respinge ca neîntemeiată acțiunea declarată de fostul primar al orașului Căușeni.

Prin încheierea CSJ, Repeșciuc a fost decăzut din dreptul de a exercita o funcție publică pe un termen de trei ani.

Printr-un act emis la 24 iulie 2019, ANI a constatat că acesta a participat la luarea deciziilor, a luat decizii, a semnat acte şi contracte juridice cu firmele SRL „Galaxia-Parc” şi ÎI „Dragoş-Camenşcic” a căror fondator şi administrator este Aurelia Repeşciuc, prin care a admis conflict de interese real rezultat din calitatea de persoană apropiată cu Aurelia Repeşciuc, mai exact calitatea de soț al acesteia.

Repeşciuc însă s-a apărat spunând că a divorțat de soția sa, printr-o hotărâre Judecătoriei Căușeni din 26 decembrie 2003. Astfel, spune el, „la momentul semnării contractelor și actelor juridice indicate în actul de constatare, Aurelia Repeşciuc nu era soția lui”.

Argumentul acestuia a fost respins de către instanţele de judecată, ori în urma consultării la data de 12 iulie 2019 a Registrului de Stat al Populației s-a confirmat relația de persoană apropiată, şi anume soţ-soţie între GrigoreRepeşciuc şi Aurelia Repeşciuc.

Tot atunci, s-a constatat că în declarația de avere și interese personale depusă și semnată de Grigore Repeşciuc la data de 16 martie 2018 acesta indică la pct. 5, (numele, prenumele şi numărul de identitate al soției) şi anume Aurelia Repeşciuc. Totodată, la compartimentul II, venituri obținute de subiectul declarării, de membrii familiei lui -sub punctele 1.2; 1.3; 1.4; 1.5 este specificată soția acestuia, Aurelia Repeşciuc.

MAI MULTE ETALII AVEM AICI: DOC/ Transfugul Grigore Repeșciuc pierde în fața ANI. În instanță a spus că nu a fost în conflict de interese, pentru că divorțase de soție