(doc) Nunta de milioane a cămătarului de la CNA și reacția instituției

Anul 2017 a fost unul prosper pentru Ghenadie Tanas, şeful Direcţiei Teritoriale Nord a Centrului Naţional Anticorupţie (CNA). Familia acestuia a avut anul trecut venituri de peste două milioane de lei. Majoritatea banilor, peste 1,3 milioane de lei, bugetarul i-a primit drept donații la nuntă. Potrivit actului de avere, evenimentul i-a adus în bugetul familiei 54 200 de euro, 9 600 de USD și 88 de mii de lei. Tot anul trecut, angajatul CNA a cumpărat nu mai puţin de 40 ha de terenuri agricole, plătind 463 de mii de lei și a achiziționat un apartament de 69 m.p. cu 400 de mii de lei. ZdG l-a întrebat pe Ghenadie Tanas, prin intermediul serviciului de presă al instituției anticorupție, dacă poate proba proveniența acestor mijloace financiare, indicate drept donații la nuntă. În același mesaj către CNA, ZdG a întrebat și despre donația de o sută de mii de lei pe care a primit-o anul trecut familia Otiliei Nicolai, şefa Agenţiei pentru recuperarea bunurilor infracţionale din cadrul instituției. Drept răspuns la ambele solicitări, ni s-a recomandat să întrebăm persoanele propiu-zise care au făcut donații pentru angajații CNA care este sursa banilor.

Ghenadie Tanas s-a căsătorit în septembrie 2017, iar nunta a fost sărbătorită într-un local de lux din Chișinău

Despre Ghenadie Tanas, şeful Direcţiei Teritoriale Nord a CNA, ZdG a scris în decembrie 2017. Atunci când precizam că în ultimii cinci ani Tanas a avut venituri oficiale în valoare de 1,35 de milioane de lei, dar că în această perioadă funcţionarul şi-a cumpărat un apartament în Chişinău, o Skoda Superb, nouă, în leasing şi peste 40 ha de terenuri agricole. Totodată, acesta a practicat cămătăria, împrumutând mai multor persoane zeci de mii de euro. Cel puţin într-un caz, acesta a folosit-o pe mama sa, profesoară, pe post de creditor, iar în cel puţin patru cazuri, Tanas a apelat la instanţa de judecată pentru a obliga datornicii să-i întoarcă aproximativ 60 de mii de euro. În 2014 şi 2016, şeful Direcţiei Teritoriale Nord a CNA declară că a şi împrumutat de la fratele său, Adriano Tanas, care este, din decembrie 2015, ofiţer de urmărire penală în cadrul Inspectoratului de Poliţie Ungheni, 58 de mii de euro, echivalentul a 1,2 milioane de lei.

Detalii în ancheta: Tranzacțiile cămătarului de la CNA. Ulterior, CNA a informat că a luat cunoștință de cauză cu materialul investigativ. Două luni mai târziu, instituția anticorupție a constatat că „angajatul CNA nu a admis fapte de natură să încalce prevederile legislației în vigoare, iar bunurile pe care le deține sunt justificate prin acte confimative”.

În actul de avere și interese pentru 2017, Ghenadie Tanas trece venituri de peste două milioane de lei: 54 200 de euro, 9 600 de USD și 88 de mii de lei (în total 1 372 784 milioane de lei) sunt indicate drept donații la nuntă, 212 275 de lei constituie salariul acestuia la CNA, iar 20 de mii de lei este îndemnizația acordată de instituție, cu 73 077 de lei a fost remunerată soția sa la Agenția Servicii Publice, 66 960 de lei familia a obținut din darea în locațiune, iar aproape trei mii de lei – din darea în arendă a unui teren agricol. Ghenadie Tanas indică și un venit de 500 000 de lei obținut din înstrăinarea unui bun, ce anume a vândut funcționarul nu precizează, în actul de avere însă nu mai figurează un apartament de 63 m.p. pe care familia l-a achiziționat în 2015.

La începutul anului curent, Ghenadie Tanas a cumpărat un apartament de 69 m.p., despre care susține că are o valoare de 400 de mii de lei. În 2017, angajatul CNA a cumpărat nu mai puţin de 40 ha de terenuri agricole, plătind 463 de mii de lei, conform declaraţiei sale de avere şi interese pentru 2016.

Din 2011, bugetarul Ghenadie Tanas conduce un automobil Skoda Superb, fabricat în acelaşi an, pe care l-a achiziţionat, în leasing, plătind 24 de mii de euro.

Abordat în decembrie 2017 de ZdG, cu referire la nunta sa, Ghenadie Tanas declara: „În septembrie 2017, m-am căsătorit, organizând evenimentul într-un local din Chişinău. Toate cheltuielile pentru masa de sărbătoare, cu o mică intervenţie financiară din partea mea şi a soţiei, au fost suportate de părinţii miresei, care, de mai bine de 17 ani, muncesc peste hotare”.

O donație semnificativă indică în actul de avere și interese pentru 2017 și Otilia Nicolai, șefa Agenţiei pentru recuperarea bunurilor infracţionale din cadrul CNA. Aceasta declară că soțul său, procurorul Anatolie Tăietu, a primit o sută de mii de lei de la tatăl său, Andrei Tăietu.

ZdG i-a întrebat pe cei doi funcționari, prin intermediul serviciului de presă al CNA, dacă pot proba proviniența sumelor respective.

„Dat fiind faptul că persoanele care au făcut donaţii nu sunt funcţionari publici, (în cazul Otiliei Nicolai), iar în cazul evenimentului de familie (Ghenadie Tanas), a fost acumulată o sumă de bani, declarată în corespundere cu legislaţia, vă sugerăm să acordaţi întrebările dvs. nemijlocit persoanelor care au donat aceşti bani”, a fost răspuns oferit de CNA.

Ctiți și:

CNA – fabrică de lux şi milionari pe banii rudelor

CNA – fabrică de lux şi milionari pe banii rudelor (II)

CNA – fabrică de lux şi milionari pe banii rudelor. Ce spune Bogdan Zumbreanu?

Tranzacţiile cămătarului de la CNA


Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.zdg.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Comentariile Dvs. la articolele de pe www.zdg.md sunt apreciate, dacă sunt exprimate într-un limbaj decent. Ne rezervăm dreptul să nu publicăm sau să ștergem mesajele care aduc ofense și injurii celorlalți vizitatori, care incită la ură de rasă, religie și sex.

1 comentariu

  1. Solon

    Vom avea ceea ce avem dacă nu vom avea democratie si transparență autentică. Precum și desecretizarea salariilor. Important ar fi dacă CCM ar explica artcolul 47 al constitutiei referitor la traiul decent, si notiunii,, venituri,,

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *