Membrii Consiliului Superior al Magistraturii se vor întruni în ședință. Cererea de demisie a lui Ion Muruianu din funcția de judecător la CA, inclusă pe agendă
Următoarea ședință a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) în cadrul căreia vor fi examinate mai multe subiecte printre care și cererea de demisie depusă de către fostul președinte al Curții Supreme de Justiție (CSJ), actual magistrat la Curtea de Apel Chișinău (CA), Ion Muruianu, a fost programată pentru marți, 17 august.
În cadrul ședinței marți, 17 august, membrii CSM urmează să examineze 41 de subiecte printre care și cererea de demisie depusă de către fostul președinte al CSJ, actual magistrat la Curtea de Apel Chișinău (CA), Ion Muruianu. CSM va examina cererea de demisie a judecătorului Oleg Ciumaș de la Judecătoria Bălți, demersul președintelui interimar al Curții Supreme de Justiție (CSJ), Tamara Chișca-Doneva, referitor la acordarea gradului superior de calificare unui judecător.
Potrivit CSM, magistratul Mihail Cojocaru de la Judecătoria Bălți a depus o cerere de pensionare, iar Svetlana Bîcu de la Judecătoria Hîncești și Anatolie Rusu de la Judecătoria Ungheni au depus cerere cu privire la suspendarea din funcția de judecător în legătură cu acordarea concediului suplimentar neplătit pentru îngrijirea copilului minor.
Ultima ședință a CSM-ului a fost anunțată pentru ziua de 6 iulie curent, însă a fost anulată din lipsă de cvorum, iar de atunci Consiliul nu s-a mai întrunit în ședință. În cadrul ședinței din 6 iulie membrii Plenului Consiliului Superior al Magistraturii urmau să examineze cererea de demisie depusă de către fostul președinte al Curții Supreme de Justiție (CSJ), actual magistrat la Curtea de Apel Chișinău (CA), Ion Muruianu.
Potrivit CSM, în conformitate cu prevederile art. 15 din Legea nr. 947-XIII din 19 iulie 1996, Consiliul Superior al Magisraturii ca organ colegial îşi exercită atribuţiile în plen fiind deliberativă cu participarea a cel puţin două treimi din membrii lui. Astfel, în ultima perioadă ședințele CSM au fost contramandate din lipsă de cvorum.