Principală  —  IMPORTANTE   —   Detalii noi privind dosarul acordării…

Detalii noi privind dosarul acordării frauduloase a subvențiilor în agricultură. CNA și procurorii anticorupție au efectuat percheziții la un fost angajat al AIPA și la 5 agenți economici

Sursa foto: CNA

Ofițerii Direcției generale teritoriale Nord (DGT) a Centrului Național Anticorupție (CNA) și procurorii Oficiului Nord al Procuraturii Anticorupție (PA) au efectuat miercuri dimineață, 15 martie, percheziții la cinci agenți economici din Bălți și la un fost șef al Secţiei Teritoriale Bălţi din cadrul Agenţiei de Intervenţii şi Plăţi în Agricultură (AIPA).

Scopul acţiunilor întreprinse este acumularea probatoriului pe cazurile de corupere pasivă, săvârşită de către angajaţii Secţiei Teritoriale Bălţi a Agenţiei de Intervenţii şi Plăţi în Agricultură, precum şi de corupere activă, comisă de către reprezentanţii Societăţilor cu Răspundere Limitată care au promis, oferit şi dat mijloace băneşti angajaţilor ST Bălţi a AIPA pentru obținerea subvenţiilor în agricultură, informează CNA.

„În cadrul perchezițiilor, au fost ridicate contracte, ordine de plată și facturi fiscale care demonstrează transferurile bănești către persoanele juridice complice la infracțiune care acordau instrumente în deghizarea provenienței banilor rezultați din infracțiune, precum și certificate ce confirmă depunerea dosarelor de subvenționare”, arată un comunicat al instituției.

În prezent, în gestiunea CNA și a procurorilor din oficiul Nord sunt 48 de cauze penale care vizează infracțiuni de corupere pasivă și activă, trafic de influență și spălare de bani, săvârșite de angajați ai AIPA și agenți economici în procesul de acordare a subvențiilor pentru agricultură.

Pe 7 februarie 2023, ofițerii Direcției generale teritoriale Nord a CNA, în comun cu procurorii anticorupţie din cadrul oficiului Nord, au desfășurat percheziţii la domiciliul și biroul de serviciu ale șefei Secţiei teritoriale Bălţi a AIPA şi la domiciliul unui administrator care desfăşoară activitate în domeniul agriculturii în zona din Nord a țării.