Principală  —  IMPORTANTE   —   Detalii de la CNA despre…

Detalii de la CNA despre perchezițiile efectuate la domiciliul fostului lider al partidului „Pro Moldova” Andrian Candu

Centrul Național Anticorupție (CNA) a oferit detalii despre perchezițiile efectuate marți, 12 iulie, în comun cu ofițerii Procuraturii Anticorupție (PA), la ex-președintele Parlamentului și fostul lider al partidului „Pro Moldova” Andrian Candu. Potrivit CNA, temei pentru inițierea procesului penal a servit sesizarea Autorității Naționale de Integritate(ANI), care a efectuat controlul averii și intereselor personale ale demnitarului.

„Urmărirea penală a constatat că, în perioada ianuarie 2015 – iulie 2016, persoana de demnitate publică ar fi obținut o cotă parte dintr-o societate cu răspundere limitate(SRL) autohtonă, precum și și-ar fi suplinit bugetul familiei cu mijloace financiare nejustificate, în sumă de aproape 800.000 de lei. De asemenea, în perioada august 2016 – martie 2020, demnitarul și-ar fi majorat averea cu mijloace financiare și bunuri imobile, utilizând în acest sens bani din surse nejustificate, în sumă de aproximativ 4,5 milioane de lei”, anunță Centrul Național Anticorupție într-un comunicat. 

Pentru fortificarea probatoriului, ofițerii și procurorii anticorupție au efectuat percheziții la domiciliul familiei fostului deputat și în alte trei imobile deținute în proprietate de către acesta: „Ex-președintele Parlamentului a fost recunoscut în calitate de bănuit și audiat la CNA”.

Procuratura Anticorupție conduce urmărirea penală.

Marți, 12 iulie, ofițerii Centrului Național Anticorupție (CNA) și procurorii anticorupție au descins cu percheziții la fostul lider al partidului „Pro Moldova” Andrian Candu, finul de cununie al ex-președintelui partidului Democrat din Moldova (PDM) Vladimir Plahotniuc.

„Perchezițiile au loc în cadrul unei cauze penale de îmbogățire ilicită. Descinderile se desfășoară la domiciliul acestuia, precum și în alte locații (…)”, a declarat procurora Mariana Cherpec.

Ulterior, Candu a declarat că a atacat în instanță actul emis de Autoritatea Națională de Integritate (ANI) care l-a constat pe fostul democrat cu o avere nejustificată în valoare de 4,3 milioane de lei.

„Declarații o să facem după acțiunile ofițerilor CNA. Decizia de la ANI a fost contestată și în baza deciziei Procuratura trebuie să investigheze și ea”, a declarat Candu în timp ce îi conducea pe ofițerii CNA spre complexul de garaje pe care îl deține.

În octombrie 2021, Andrian Candu s-a retras din funcția de președinte al partidului „Pro Moldova”.

Anterior, ZdG a scris că, în 2016, Andrian Candu, pe atunci preşedinte al Parlamentului, a trecut cu traiul într-un apartament cu o suprafaţă de 243,6 m.p., pe care l-a obţinut, în acelaşi an, prin contract de comodat. ZdG a aflat atunci că familia Candu s-a mutat în blocul din str. Bulgară, acolo unde avea viza de reşedinţă şi naşul său, ex-liderul PDM Vladimir Plahotniuc. Candu s-a mutat într-o locuinţă ce aparţinea chiar controversatului om de afaceri.

Dacă în 2018 fostul deputat declara două apartamente, unul în proprietate și altul în folosință, în 2019, în declarație a fost indicată o avere imobilă de 134 metri pătrați, dar și două garaje. Bunul imobil a fost procurat de la nașul său de cununie, Vladimir Plahotniuc, la prețul de 1,1 milioane lei. După plecarea din Parlament, Vlad Plahotniuc a indicat în declarația sa de avere că i-a vândut finului și apartamentul de 243 metri pătrați din strada Bulgară, la prețul de 4,7 milioane de lei, în care Andrian Candu locuia în baza unui contract de comodat. Astfel, deși Candu preciza în declarația sa că proveniența acestui apartament este un contract de vânzare-cumpărare, acesta nu indica că îl are în proprietate.

Pe lângă achizițiile de valoare pe care le-a făcut în 2019, Andrian Candu s-a ales și cu o datorie de trei milioane de lei față de nașul său, Vladimir Plahotniuc. Acesta indica în declarația de avere din 2019 că banii urma să fie restituiți până în 2024, la o rată a dobânzii de 0%.