Descinderi în cinci penitenciare din R. Moldova: șapte deținuți, potrivit procurorilor, au obținut prin șantaj 280 000 lei de la un alt deținut. Detalii
Oamenii legii au descins cu percheziții în cinci penitenciare din R. Moldova, în cazul a șapte deținuți cercetați pentru acțiuni de șantaj comise în proporții mari. Despre asta anunță responsabilii din cadrul Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS).
Perchezițiile au fost desfășurate pe parcursul zilei de marți, 31 mai curent.
Procurorii PCCOCS susțin că începând din 2021 deținuții vizați au folosit pretextul unei datorii financiare rezultate din jocurile de cărți. În așa fel, aceștia au pretins de la un deținut 280 000 lei, obținuți prin amenințare cu violența fizică.
Astfel, percheziții au avut loc în Penitenciarul nr. 13 – Chişinău, Penitenciarul nr. 9 – Pruncul, Penitenciarul nr. 3 – Leova, Penitenciarul nr. 4 – Cricova și în Penitenciarul nr. 18 – Brăneşti. În celulele în care sunt deținuți cei șapte condamnați vizați, oamenii legii au depistat și au ridicat dispozitive de stocare a informației și de comunicare, mijloace bănești, bonuri cu privire la extragerea unor sume de bani, mai multe înscrisuri de ciornă din conținutul cărora vor fi extrase informații utile urmăririi penale.
Deținuții cercetați pe dosar au vârste cuprinse între 25 și 40 de ani și au fost condamnați pentru șantaj, trecerea ilegală a frontierei de stat, tâlhărie, jaf, escrocherie, păstrarea de arme și muniții, precum și implicarea cu roluri de conducere în organizații criminale.
Urmează ca procurorii PCCOCS să le formuleze învinuirea pentru șantaj în proporții deosebit de mari, timp în care pentru fapta investigată aceștia se prevalează de prezumția nevinovăției, potrivit legii.