Principală  —  IMPORTANTE   —   Demersul INJ privind delegarea a…

Demersul INJ privind delegarea a 10 judecători pentru a participa la seminarul cu genericul tendințele și jurisprudența CtEDO, aprobat de CSM

Membrii Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) au aprobat în cadrul ședinței de marți, 28 septembrie, demersul Institutului Național al Justiției (INJ) referitor la delegarea unor judecători pentru participare la seminarul cu genericul „Tendințele și jurisprudența CtEDO cu privire la garanțiile procesuale în materie penală prevăzute de art. 6 CEDO”.

Demersul INJ a fost susținut de 9 membri ai CSM.

„Este vorba despre demersul Institutului Național al Justiției prin care se solicită delegarea a 10 judecători pentru a participa la seminar cu privire la garanțiile procesuale în materie penală pentru data de 4-5 octombrie. Propun să acceptăm acest demers”, a declarat membra CSM Mariana Timotin.

INJ a fost inaugurat pe 9 noiembrie 2007. Potrivit Legii privind INJ, adoptată de Parlamentul R. Moldova, pe 8 iunie 2006, INJ este o instituție publică ce dispune de patrimoniu propriu, autonomie administrativă, științifică și didactică. 

INJ realizează formarea iniţială a candidaţilor la funcţiile de judecător şi de procuror, formarea continuă a judecătorilor în funcție şi a procurorilor în funcţie, a grefierilor, a asistenţilor judiciari, a şefilor secretariatelor instanţelor judecătoreşti, a consultanţilor procurorului, a consilierilor de probaţiune, a avocaților care acordă asistență juridică garantată de stat, precum şi  formarea inițială și continuă a altor persoane care activează în sectorul justiţiei, în cazurile prevăzute de legislaţie.