• Decizia instanței în privința escortării lui Gheorghe Petic pentru obținerea certificatului de integritate

    Decizia instanței în privința escortării lui Gheorghe Petic pentru obținerea certificatului de integritate
    vizualizări
    11 ianuarie 2019 | 17:16

    Instanța de judecată a admis cererea apărării privind escortarea lui Gheorghe Petic la Autoritatea Națională pentru Integritate pentru a obține certificatul de integritate. Anunțul a fost făcut de avocata lui Petic, Angela Istrate, care a precizat că acesta este primul precedent din justiția R. Moldova când persoana arestată poate obține certificat de integritate.

    La sfârșitul lunii decembrie Blocul ACUM a cerut eliberarea certificatului de integritate pentru Gheorghe Petic, președintele Organizației teritoriale al Platformei DA la Ungheni. Deși Petic nu se regăsește în prezent în lista națională a Blocului ACUM, vicepreședintele Platformei DA, Alexandru Slusari, declara anterior că Petic va fi inclus în listă după ce acesta își va ridica certificatul de integritate.

    „Judecătoria Orhei nu s-a pronunţat încă asupra cererii apărătorilor lui Gheorghe Petic privitor la transferul său într-o instituţie penitenciară , care ar corespunde statutului procesual, deţinut de către acesta. Până în prezent instanţa nu s-a pronunțat nici la cererea apărării privind escortarea lui Gheorghe Petic pentru examinarea medicală a acestuia de către un medic chirurg, deoarece în locul de detenţie, în care este plasat Ghorghe Petic, nu există un specialist , care ar putea oferi consultaţie şi a prescrie tratamentul necesar”, a mai precizat avocata Angela Istrate.

    Potrivit Inspectoratului General de Poliție (IGP), reţinerea lui Gheorghe Petic a avut loc vineri, 12 octombrie, după ce aproximativ la ora 14.50, la Centrul Unic 112 a telefonat o locuitoare a orașului Ungheni, care a cerut ajutor și intervenția poliției. Persoana a reclamat telefonic faptul că a fost agresată fizic și apoi violată în propriul domiciliu. Discuţia dintre femeie şi operatorul 112 a durat circa 2 minute, timp în care operatorul i-a pus femeii mai multe întrebări referitor la ce s-a întâmplat, cum şi când a  avut loc incidentul, numele persoanelor implicate etc.

    Liderul partidului PPDA de la Ungheni pledează nevinovat și consideră că ar fi vorba de o înscenare motivată de activitatea sa politică. Reținerea sa a avut loc la mai puțin de două ore de la preluarea apelului telefonic de către Centrul Unic 112. Gheorghe Petic s-a remarcat în ultimele luni prin mai multe acuzații aduse factorilor de decizie din cadrul Poliției de Frontieră.

    Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 1000 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web, ÎN LEAD, trebuie indicat și linkul direct către articolul preluat, iar în text, minim încă un hyperlink la sursa primară. Instituțiile de presă care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar edițiile tipărite vor indica sursa și autorul informației. Materialele de pe www.zdg.md sunt protejate de Legea 139 privind dreptul de autor și drepturile conexe, inclusiv de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova. Preluarea integrală a materialelor ZdG se poate realiza doar în condițiile unui acord prealabil cu redacția.

    Abonează-te pentru a fi la curent cu toate noutățile!

    Ziarul de Gardă. Singurul ziar de investigații din Republica Moldova. Abonează-te și tu! Abonează-te

    Un șofer de ambulanță care a activat la Substația de Asistență Medicală Urgentă Rîșcani a pierdut lupta pentru viață din cauza COVID-19: „Până în ultima zi a fost o persoană activă, energică și plină de viață”

    Un șofer de ambulanță care a activat la Substația de Asistență Medicală Urgentă Rîșcani a pierdut lupta pentru viață din cauza COVID-19. Anunțul a fost făcut de Centrul Național de Asistență Medicală Urgentă Pr…
    Un șofer de ambulanță care a activat la Substația de Asistență Medicală Urgentă Rîșcani a pierdut lupta pentru viață din cauza COVID-19: „Până în ultima zi a fost o persoană activă, energică și plină de viață”

    PSRM și PD anunță că vor vota legea cu privire la Organizațiile Neguvernamentale, una dintre condițiile pentru obținerea tranșei a doua din asistența macrofinanciară din partea UE

    Partidul Socialiștilor din R. Moldova(PSRM) și Partidul Democrat(PD) au decis astăzi, 5 iunie, că vor vota, în lectură finală, Legea cu privire la Organizațiile Neguvernamentale, una dintre condițiile pentru ob…
    PSRM și PD anunță că vor vota legea cu privire la Organizațiile Neguvernamentale, una dintre condițiile pentru obținerea tranșei a doua din asistența macrofinanciară din partea UE

    Primul caz de infectare la Curtea Supremă de Justiție. Instituția va activa în regim special

    Curtea Supremă de Justiție informează că în cadrul instituției a fost confirmat un caz de infectare cu noul tip de coronavirus. Astfel, începând cu 9 iunie, în cadrul Curții se instituie regim special de muncă.
    Primul caz de infectare la Curtea Supremă de Justiție. Instituția va activa în regim special

    Maia Sandu îndeamnă cetățenii să nu meargă la cimitire de Paștele Blajinilor: „Să te expui riscului de îmbolnăvire nu înseamnă să fii curajos, asta înseamnă să fii iresponsabil”

    Lidera Partidul Acțiune și Solidaritate, Maia Sandu, îndeamnă cetățenii R. Moldova printr-o înregistrare video să nu meargă la cimitire de Paștele Blajinilor. „În fiecare an, de Paștele Blajinilor, împreună cu…
    Maia Sandu îndeamnă cetățenii să nu meargă la cimitire de Paștele Blajinilor: „Să te expui riscului de îmbolnăvire nu înseamnă să fii curajos, asta înseamnă să fii iresponsabil”

    Peste trei mii de polițiști vor asigura ordinea publică de Paștele Blajinilor. Cei care nu vor respecta regulile riscă amenzi de 22.500 lei

    În legătură cu organizarea sărbătorii Paștele Blajinilor, în perioada 7-8 iunie, peste 3 mii de polițiști, carabinier și salvatori vor asigurara ordinea publică și monitorizarea respectării regulilor de preveni…
    Peste trei mii de polițiști vor asigura ordinea publică de Paștele Blajinilor.  Cei care nu vor respecta regulile riscă amenzi de 22.500 lei

    Ombudsmanul copilului consideră discriminatorii unele prevederi ale legii privind anularea examenelor naționale de absolvire a programelor de studii în învățământul general

    Avocatul Poporului pentru drepturile copilului, Maia Bănărescu, a expediat în adresa președintelui Parlamentului, prim-ministrului și ministrului Educației, Culturii și Cercetării o scrisoare prin care solicită…
    Ombudsmanul copilului consideră discriminatorii unele prevederi ale legii privind anularea examenelor naționale de absolvire a programelor de studii în învățământul general