• CV-ul controversat al judecătoarei care îl va succeda pe Tănase la Ministerul Justiției

    CV-ul controversat al judecătoarei care îl va succeda pe Tănase la Ministerul Justiției
    13 martie 2018 | 13:08

    Magistrata care l-a înlocuit în mai anul trecut pe Alexandru Tănase în fotoliul de judecător constituțional, după ce mandatul acestuia expirase, îl va succeda de această dată în funcția de ministru al Justiției. Victoria Iftodi, propunerea PDM la șefia Ministerului Justiției, a ocupat poziția respectivă între 2005-2006. Iftodi accede în funcții importante în stat în timpul guvernării comuniste, fiind promovată inițial în fotoliul de viceministru, apoi prim-viceministru al Justiției, ca ulterior să conducă acest minister. În ziua în care a fost revocată din funcție, Iftodi a devenit ambasadoare a R. Moldova la Paris. În 2016, Guvernul Filip a numit-o reprezentantă a Executivului în Consiliul de Integritate al Autorității Naționale de Integritate (ANI), iar la scurt timp a avansat-o la Curtea Constituțională, în locul lui Alexandru Tănase.

    Victoria Iftodi, originară din satul Lalova, raionul Rezina are 49 de ani. Aceasta a absolvit Facultatea de Drept din cadrul Universității de Stat din Moldova.

    După absolvirea facultății și-a început activitatea de notar public în Biroul notarial de stat din municipiul Chișinău. A îndeplinit între anii 1994-1996 funcția de specialist-șef al Biroului de relații între Notariatul de stat și Ministerul Justiției, apoi a lucrat ca notar public în Biroul notarial nr. 2 din Chișinău. În paralel, în perioada 1996-1998, a fost profesoară la Facultatea de Drept a Universității de Stat din Moldova.

    Începând din anul 2003 deține postul de viceministru și apoi prim-viceministru al Justiției. La data de 8 iulie 2004, prin Decretul președintelui R. Moldova, a fost numită în postul de ministru al justiției.

    În baza votului de încredere acordat de Parlament, prin Decretul președintelui R. Moldova, la 19 aprilie 2005, Victoria Iftodi a fost reconfirmată în funcția de ministru justiției. A îndeplinit această funcție până la data de 20 septembrie 2006, când a fost revocată din funcție.

    În aceeași zi  a fost numită Ambasador Extraordinar și Plenipotențiar al R. Moldova în Republica Franceză, cu reședința la Paris. Prin cumul a îndeplinit și misiunea de Ambasador Extraordinar și Plenipotențiar al R. Moldova în Republica Algeriană Democrată și Populară (din 5 aprilie 2007), în Regatul Spaniei, la UNESCO, Uniunea Latină, precum și Reprezentant Special al președintelui R. Modova la Consiliul Permanent al Francofoniei.

    La 28 decembrie 2016, Victoria Iftodi a fost numită de Cabinetul de miniștri reprezentanta Guvernului în Consiliul de Integritate al Autorității Naționale de Integritate (ANI). În acestă funcție Iftodi nu s-a reținut decât patru luni, deoarece la 3 mai 2017 Guvernul a numit-o judecătoare la Curtea Constituțională, după ce fotoliul a devenit vacant odată cu expirarea mandatului lui Alexandru Tănase, cel care a condus instituția timp de șase ani, între 2011-2017.

    Într-un interviu pentru Ziarul de Gardă, oferit la scurt timp după ce și-a încheiat mandatul de judecător și președinte la Curtea Constituțională, Alexandru Tănase a fost întrebat de ce nu a încercat să lupte și să se înscrie în concurs pentru a rămâne la CC. Acesta a dat declarat că Guvernul ar fi putut și fără concurs să-i reînnoiască mandatul, dar că nu a făcuto, deoarece ar fi avut alte „preferințe”, 

    — De ce nu ați încercat măcar să luptați, înscriindu-vă în concurs?
    — Pentru CCM, legea nu prevede un astfel de concurs. În Moldova, s-a ajuns la absurd cu aceste concursuri. Mâine ne vom pomeni că și miniștrii vor fi numiți prin concurs. În cazul meu, dacă Guvernul ar fi acceptat să-mi reînnoiască mandatul, nu avea decât să emită o hotărâre de Guvern tehnică în acest sens. Deoarece au ales să facă acest concurs, este evident faptul că au avut alte preferințe și este inutil să te opui preferințelor Guvernului, înscriindu-te într-un concurs pentru o funcție în care nu ești agreat.

    Citiți interviul integral AICI

    declara faptul că au avut alte preferințe și este inutil să te opui preferințelor Guvernului, înscriindu-te într-un concurs pentru o funcție în care nu ești agreat.

    Potrivit ultimei declarații de avere disponibile pe portalul Autorității Naționale de Integritate, cea pentru 2016, Victoria Iftodi a avut venituri de 213 mii de lei, fiind angajată la biroul notarial care îi poartă numele. În același an a vândut 50% din firma „Atlanta” cu 675 de lei și un Mercedes cu 80 de mii de lei. Iftodi deține mai multe terenuri agricole, un apartament, o casă primită drept moștenire și un spațiu nelocativ de 100 m.p.

    Citiți și

    PDM propune un nou candidat la funcția de ministru al Justiției

    Foto: tribuna.md

    Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 1000 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web, ÎN LEAD, trebuie indicat și linkul direct către articolul preluat, iar în text, minim încă un hyperlink la sursa primară. Instituțiile de presă care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar edițiile tipărite vor indica sursa și autorul informației. Materialele de pe www.zdg.md sunt protejate de Legea 139 privind dreptul de autor și drepturile conexe, inclusiv de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova. Preluarea integrală a materialelor ZdG se poate realiza doar în condițiile unui acord prealabil cu redacția.

  • TRIMITE ȘTIREA TA
    Cunoști o informație de interes public? Trimite-o la ZdG
    FORMULAR

    Abonează-te pentru a fi la curent cu toate noutățile!

    Ziarul de Gardă. Singurul ziar de investigații din Republica Moldova. Abonează-te și tu! Abonează-te

    VIDEO/ „În 25 de ani, am asistat doar la distrugerea justiției”. De vorbă cu magistratul Ion Cotea despre un sfert de secol din viața sa

    După un sfert de secol, pe care l-a dedicat sistemului judecătoresc din R. Moldova, magistratul Ion Cotea constată cu regret că în toți acești ani „a asistat doar la distrugerea justiției”. Judecătorul afirmă c…
    VIDEO/ „În 25 de ani, am asistat doar la distrugerea justiției”. De vorbă cu magistratul Ion Cotea despre un sfert de secol din viața sa

    DOC/ Au fost actualizate alertele de călătorie, în contextul pandemiei COVID-19

    Au fost actualizate alertele de călătorie, în contextul pandemiei COVID-19. Unele țări mențin, în continuare, R. Moldova în zona roșie de risc, astfel încât cetățenii vor sta în carantină timp de 14 zile, în ti…
    DOC/ Au fost actualizate alertele de călătorie, în contextul pandemiei COVID-19

    Un avocat, stabilit de câțiva ani în SUA, și un fost judecător sunt candidații neadmiși la proba interviului pentru funcția de judecător la CtEDO

    Comisia pentru selectarea candidaților la postul de judecător la Curtea Europeană a Drepturilor Omului din partea R. Moldova a respins pentru proba interviului două candidaturi din cele înscrise la concurs. Est…
    Un avocat, stabilit de câțiva ani în SUA, și un fost judecător sunt candidații neadmiși la proba interviului pentru funcția de judecător la CtEDO

    11 candidați, admiși la proba interviului pentru funcția de judecător la CtEDO

    Comisia pentru selectarea candidaților la postul de judecător la Curtea Europeană a Drepturilor Omului din partea R. Moldova a admis la proba interviului 11 din cei 13 candidați care au depus dosarele. Proba i…
    11 candidați, admiși la proba interviului pentru funcția de judecător la CtEDO

    Ședința de judecată în dosarul Șor, amânată după 4 zile de la reluarea examinării dosarului

    O nouă ședință de judecată în dosarul lui Ilan Șor de la Curtea de Apel Cahul a fost amânată. Se întâmplă după ce acum 4 zile examinarea dosarului a fost reluată, după ce la mijlocul lunii decembrie 2020 judecă…
    Ședința de judecată în dosarul Șor, amânată după 4 zile de la reluarea examinării dosarului

    CtEDO a soluționat investigarea ineficientă a unui caz de viol din R. Moldova

    Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CtEDO) a emis o Decizie pe cauza nr.23655/14 L.A. vs Republica Moldova, prin care a aprobat Acordul de reglementare amiabilă a cauzei, semnat între reprezentanții reclaman…
    CtEDO a soluționat investigarea ineficientă a unui caz de viol din R. Moldova