Principală  —  Ştiri  —  Justiție   —   Cum și de ce a…

Cum și de ce a fost demis Gofman

În martie 2014, Ziarul de Gardă publica un articol referitor la Mihail Gofman, pe atunci şeful adjunct al Ser­vi­ci­u­lui Pre­ve­nire şi Com­ba­tere a Spă­lă­rii Bani­lor (SPCB) în care se menționa că acesta ar fi unul din­tre cei mai bogaţi anga­jaţi de la CNA. Ofi­cial, Gofman declarase o avere de 3,8 mili­oane de lei, însă în rea­li­tate ave­rea sa ar fi fost de 10 ori mai mare.

Sub­di­vi­ziu­nea de secu­ri­tate internă a CNA  inițiase, ante­rior, un pro­ces de moni­to­ri­zare a sti­lu­lui de viaţă în pri­vinţa anga­ja­tu­lui M. Gofman. Con­co­mi­tent, o pro­ce­dură simi­lară a fost dema­rată de către Comi­sia Naţio­nală de Inte­gri­tate menită să verifice even­tu­a­lele diver­genţe din­tre pro­pri­e­tă­ţile decla­rate de anga­ja­tul CNA şi veni­tu­rile fami­liei aces­tuia.

„După fina­li­za­rea tutu­ror inves­ti­ga­ţi­i­lor, ser­vi­ciul spe­cia­li­zat al CNA va pro­pune Cole­gi­u­lui dis­ci­pli­nar al insti­tu­ţiei să se expună pe mar­gi­nea mate­ri­a­le­lor acu­mu­late. Pre­ci­zăm că din Cole­giul dis­ci­pli­nar al CNA fac parte 7 mem­bri, din­tre care majo­ri­ta­tea repre­zintă soci­e­ta­tea civilă, mediul aca­de­mic şi sin­di­ca­tele”, menționa, printr-un comunicat de presă, purtătorul de cuvânt al CNA ca răspuns la materialul apărut în ZdG.

Astfel, deși exista un ordin referitor la „monitorizarea stilului de viață a angajatului în scopul verificării corespunderii nivelului de trai al angajatului cu nivelul de remunerare a acestuia și persoanelor cu care duce un trai comun încă din 2013”,  document publicat de agora.md, Gofman a fost demis abia în 2014, urmare, se pare, a publicării materialului ce îl viza pe acesta în ZdG. Motivul invocat  în raportul întocmit pe numele său înainte de a fi demis a fost  „cauzarea de prejudicii imaginii Centrului”. Între altele, Gofman a fost invitat încă în noiembrie 2013 și să susțină testul poligraf.  Totuși, M. Gofman a fost eliberat din funcție abia în aprilie 2014, la un an după ce a fost semnat actul de supraveghere pe numele său.